și nici dacă citind vei simți prin toți porii bucuria lecturii ca atunci când
îți intră un parfum în haine și rămâne acolo zile-n șir/ vrei
să mă vezi să mă cunoști opțiunea de la distanță produce erori/ uită-te-n jur
lumea se dă peste cap lumea are scalpul plin de cucuie/ ghicește
unde va introduce acul seringii/ morfina
și de unde va țâșni puroiul
ce trăiește se reinventează prin suferință și răni/ catharsis
nu întotdeauna mai bun decât implantul cu poze color de după
am inima cusută în căptușeala diletanților/ ea simte
asprimea cum simte animalul muribund scoarța copacului
de care se freacă în ultima tentativă de a-și domoli durerea
o singură dată zborul ajunge inevitabila prăbușire
ce mă va face erou/ știu asta
voi pleca din viață să m-așez cuminte în memoria
celor care m-au iubit sau mi s-a părut mie că mă iubesc
frigizi în fața decapitării surdo-muții scenelor în aer liber fără reacție vor fi/ fără temei
clovnerii liliputane în opera unui regizor drogat: târguri de vite târguri de țoale
de anvelope pentru ierni cu zăpezi și palma grea a unui duhovnic
pe fruntea muierilor îmbălsămate în nopți de pomină cu așternuturi
duhnind a nenoroc în timp ce bărbații lor costumați în piei de lup
își vor împrumuta măștile când luna se va-ntoarce cu spatele
și zâzania stelelor nu va ajunge până la picioarele patului
nici mestecatul luminii sub preșuri
am văzut cândva-ntr-o peșteră un popor de lilieci cu gheare agățate de țurțuri
și capete atârnând în jos
sângele inunda creierul pic pic pic iar creierul mustind îi făcea să viseze
că sunt altceva decât lilieci captivi ai hazardului hibernând în intimitatea peșterii
era frig purtam o perucă roz cumpărată de la negustorii plantați la intrare
firele acelea de plastic aveau un luciu nefiresc păream o barbie de peșteră fulgerând din bretonul meu des
atunci s-a scris prima poezie de dragoste
am citit-o de pe foaia mototolită a lui ovi și ovi privindu-mă s-a făcut roșu ca oul de paște
pe urmă s-a cumințit brusc ce n-am apucat să ne spunem acolo nu ne-am mai spus niciodată
când se vor epuiza amintirile despre care să scriu bănuiesc finalul
carnea de prisos a poeziei se va lichefia asemenea kerosenului din stomacul unui wizz air
al cărui bot paște iarba arsă zborul acela îmi va amesteca obrazul cu pământul
pe urmă o să plouă și iarba va crește din nou