îți imaginai cum
buzele tale, ochii tăi, umerii, pântecul,
toate,
mă vor naște
spre un cer ce-l păstrai în sufletul tău sincer, curat.
deloc așa!
eu eram luceafărul.
diminețile erau create doar pentru mine;
erau timpul meu,
să pot să mă ascund,
cum se ascund privirilor,
în zori,
toate stelele căzătoare.
te confundam cu dorința alteia,
ascunsă,
între rândurile pe care le colecționam,
zâmbind;
așa cum zâmbește fiara.
nu știam că dragostea nu-i articol de ziar
și că în fiecare scrisoare,
în fiecare cuvânt,
pulsul tău era unic exemplar,
dăruit mie.
dar, nu mă prefăceam.
mă prindeam de umărul tău
și-l sărutam,
cum sărută soarele o stâncă
- locul acela în care,
timid,
muntele se lasă iubit.
așa eram eu
- alpinistul iubirilor,

am urcat atâția munți!
atâtor munți le-am respirat norii;
pe fiecare am scrijelit semne adânci,
să se știe c-am fost pe acolo.
nu știam că pe dragoste nu se lasă autograf.