tăcut,
până la rădăcina nucului putrezit,
coconul nu vrea să privească spre cer
- își lasă aripile înmuiate în misterele visului.
nu vrea căpăstrul lumesc,
nu vrea iluzia,
povestea zborului de-o zi
nu și-o dorește.
să deschidă ochii nu vrea.
în trupul său, moale,
simte durerea pusă la păstrare în mușuroaie
și fiorul lăstarului cuprins de teamă
sub trunchiul copacului zdrobit;
urletul stropilor de ploaie
ruptă din norii în care
au crescut ciuperci acide…
și jalea unei păpădii
trădată
- pe aripi de vânt n-a mai plutit.