sunt moștenitoarea unui imperiu de singurătate și frică
din generație în generație acest preludiu de nu mă uita
ne împodobește pe toți ca o ghirlandă
numai pe șesul pe care te-am strigat crește iarba înaltă

un fâlfâit de omidă în vârful unui corcoduș
câțiva porumbei din pod și zânele care apun încet
cu fiecare zi.