E ora amezii,
pe drum auzim glasuri de copii,
la fugulița alergăm la poartă cu toatele, ne urcăm pe gardul de lemn (făcut de teteia):

- Și, gata grădinița, v-ați făcut dobî di carti,
dacă sînteți așa diștepț, ia zîșețîni, și literî ați învățat azi?

Cocoțati sus, râdem,

cam la un metru, lângă, creștea agudul,
eu, cu picioarele pe gard dar și cu mâinile agățată de o creangă care-mi venea la îndemână, mai ai fi zis că-s maugli,
cunoșteam copacul ca pe numele tatălui,
de-acolo, cu multă îndrăzneală, abordam toată lumea care trecea cu treburi spre centrul satului,

-Șî, ... acuma undi vă dușiț?
Ionel care ținea subțioară o straistă din cârpă, pe Larisa de mânuță:- la mămuța mergim.

- Voi credeți că mămuț-ta vă așteaptă cu ghiozomeli, noi am văzut-o mai devreme merge divali pi huidițî. Bănuiești că s-o fi dus la Chișinău și o uitat di voi.

Ionel face ochii mari, Lenuța ridică mâna, șterge nasul cu mâneca, Larisa cască un guroi, începe să plângă de duduie poarta.

Mă uit la Ionel: - Da și ai acolo în straistă?
- Vrei chiar sî știi tot, ca șefa satului. Ducețî-vă șî voi la grădiniță,
și staț acasî ca niști cocuțe, vă țâneți di fusta lui măta.

- Ai di grijă și spui, di sar di-aiși, ț-o ei după șeafî.
- Nu ti mai da mari șî tari, ti știi toată mahala că ești bătăușa raionului,
chiar sî vrei la grădiniță n-o sî ti prineascî nimeni. Mai digrabî la târlî, șiobănițî sî ti fași.

Cât ai zice pește, sar de pe gard, îi zmulg straista, îi dau cu ea în cap de două trei ori.
Ionel mă lovește cu picioarele, nu se lasă, mă apucă de păr, eu îi pun o piedică cum m-o învățat fratele Andrușa, și dă-i bătăi începe trânta drept în mijlocul drumului, plini de colb, lupta continuă ca la greci, doar că se răspândi o putoare, când ne uităm, și eu și Ionel plini de căcat, ceilalți și-au astupat nasurile, s-au dat la o parte, noi nu renunțam:
- Căcățiosule, puți.
- Tu puți, nu eu.
- Voi umblați cu straista plină, aduceți căcatul acasă de la grădiniță, mămuț-ta sî vă facî plășințeli cu gavno.

Va urma