pe al meu l-am păstrat neîntinat în suflet
unde
ghemuit, tăcut, timid și
mic, mic, mic
tresare în somn
îl simt
uneori aleargă desculț, aproape plutind,
prin umbra salcâmilor,
alteori stă în mijlocul răchitelor,
cântătoare de vânt
acolo, întins pe o grămadă de paie,
prinde în carne mirosul pământului,
ceru-l privește,
îl respiră
trăgând aer în piept,
adânc

uneori… l-am lăsat acolo
demult

ce este un copil?
o lacrimă care ți se întoarce din univers
în chip de înger
să-ți sfărâme pietrele adunate peste inimă
de unde
să-ți curgă sângele în râuri de gânduri
un zâmbet pierdut în neant
care a prins trup de carne
cât să-l ții pe braț,
să-l adormi legănat,
să-i poți primi darul luminat
de pe al său chip,
pe chipul tău,
până ieri,
încruntat

ce este un copil?
un om mare, plecat
în care ai ascuns,
pe furiș,
parte din inima ta