pe oglindă se văd urmele laptelui
e mult de atunci
te uiți și îți spui că tu poți ierta
apoi repeți cât să fii sigur că sticla nu înghite vorbele și
că cel care te privește
crestat în șiroaie de lacrimi
pe care le așezi să pară niște șanțuri sfărâmicioase
fără să te asculte
nu-i un ecou

tu poți ierta tu poți ierta tu poți
tu poți tu poți tu
tu

un exercițiu un îndemn un moment
te uiți în oglindă și îți dai seama
că nu este vorba despre tine
este despre ceea ce porți în tine
tu poți uita
celui din oglindă îi pui un zâmbet pe față pe care nu-l ai
dar i-l pui căci poate poate înveți să-l porți și tu

tu poți uita tu poți uita tu poți
tu poți tu poți tu
tu

un loc din tine se golește un altul se umple
oglinzilor întregi li te arăți întreg
dar în ele se văd doar cioburi din tine
să le lipești n-ai cum
doar poți să le mânuiești cu grijă