mare de stele ard în neagra noapte
viața printre neliniști este un plic cu șoapte
litere de lacrimi presărate-n vânt.
Cuvânt cu cuvânt, cuvânt din cuvânt


timpul este tot ce ne-a mai rămas
când din inima visului tresaltă un ceas
iar sufletul se-ascunde prin vreun colț de poveste.
În oglindă, privind lung și uimit, cine este?


și oare de ce drumul a rătăcit cel ce-a iubit?
de ce urletul dragostei Domnului a amuțit?
am uitat cum e să umblăm desculți, să ne-amintim de durere!


Doar cei ce știu cum e să promiți vor primi mângâiere