Despre imposibila tăcere care există în noi îmi doresc să scriu poem. Să o fac să vorbească cu sunete pe care le pot auzi și cei care nu au auz. Imposibila tăcere este o ființă diformă, pe deplin goală pe dinăuntru și tot la fel pe dinafară. Un fel de gând care deși a fost gândit nu a fost rostit, asemenea unei exprimări nefericite pe care o înțelege toată lumea. Tăcerea inefabilă a imposibilei tăceri cuprinde, astfel în sine, întreaga exprimare umană în toate dimensiunile ei. Dincolo de tăcerea imposibilă, care este numai tăcere imposibilă, niciodată nu este nimic. Așa că de acolo mereu rămâne ceva de spus. Nu există ultimul cuvânt, ci doar cuvântul, totul este cuvânt și, prin urmare, totul poate fi rostit, exprimat, gândit, formulat, expus, visat, închipuit, imaginat, dezlegat, dezlânat, desfăcut, deschis, deșertat, desființat și realcătuit permanent în punct. Punct.