Mi se spunea demult că în focul îngerilor
zace vocea sufletelor subexpuse trăirilor de sine
probabil... nici azi nu contest acest aspect
totuși mă întreb dacă există acolo caldură sau durere.

Poate acele suflete erau totuși creaturi bipede neevoluate
sau incapabile de a accede spre teritorii spirituale mai avansate,
inclestate în ranchiuni personale sau autoprigonite.

Nici azi nu știm concret de ce oamenii pun atatea ziduri între ei.
Prea multă frică fără de rost, fără liant de comprehensiune,
Multă spaimă de sine, de creația personală, de alții... altele.
Totuși, cum se spune, nu iese fum fără foc...

Oricum, ținem în mâini spadă gata de luptă
interioară mai multe cred eu, autoflagelatoare chiar.
Și doar din când în când ne scapă izbucniri deprimante
de nemulțumire, mai toate conturate în jurul monedei date
sau nu cezarilor noștri lacomi de carnea noastră, a mâinilor noastre.

Dar totuși... NOI luptăm doar cu NOI înșine...
pe când poate ar trebui să luptam cu lumea,
cu ei, cu ceilalți, cu „to be or not to be”, cu…
mizerabila societate în permanent declin

Un etern go there... get back... și-apoi pleacă iar... departe... cât mai departe
Ca în final să nu ne mai găsim nici pe NOI.