Simt un dor nespus de mare
Și mă-ndrept cu-nfrigurare
Către candela micuță ce-mi
Vestește-ntotdeauna dacă tu
Ai găsit calea iarăși către noi.
Cu mâinile tremurânde o aprind,
Ea îmi răspunde și apare o lumină.
O lumină-nconjurată de-un halou de cer
albastru...
Tu ești bine ești senin!

De-aș putea să fiu eu puntea candelei micuțe,
Aș putea să trag fitilul,să-l aprind,
De-aș putea să-i fiu eu trup!
Ar arde-n mine și mi-ar stinge
Dorul cel crunt!

O mângâiere aș avea mereu
Chiar de m-ar arde flacăra-lumină:
AÈ™ fi pe veci candela ta
Să-ți port căldura-n trupu-mi,
Nestinsă iubire!