eu nu știu să mă închipui eu doar sunt iar semnele ce-mi lasă șaptele în nouă dinspre doi
îmi vorbesc de tine ca despre cel ce și-a uitat sufletul într-o femeie
și a pornit singuratec în lume prinzând timpul pe-o sprânceană

nu mai împărți lumile tale în nouăzeci și nouă lasă doar paserile să-ți amintească viețile
căci sub pământ ne-om tot fi atunci când mâna Lui ne-o lua
de pe aici și ne-o duce unde ne sunt tărâmurile

mai bea un strop de roșu-n vin și nu mai iubi străin de tine
această femeie

lasă-i semn de zi când e noapte și ea va ști să te urmeze
în numele Tatălui