***

,,Dumneata nu vorbești niciodată?``
Preotul mă privea cu ochii lui sticloși, beți de lecturi târzii în noapte.
Evident, și-ar fi dorit un răspuns. Eu însă nu-l aveam, așa că l-am privit la rându-mi, la rându-mi cu ochi sticloși, greu încercați de lipsuri, de evadări, de piedestaluri, de obezitate spirituală.
,,Luați-vă castroanele acestea infecte`` îmi venea să urlu la fiecare mic dejun ,,nu vedeți că le-au podidit viermii, faptele bune, gândurile înalte?!``
-Dumnezeu este veșnic și EL este în ceruri-
În curtea Școlii era o scară de lut.
Preotul mă privea în timp ce o priveam.
,,Þi-ai dori să o urci?``
Nu-mi doream.
,,Câteodată...``
Evadasem de atâtea ori pe scara aceea.
,,Cu timpul, cu multe gânduri bune și sacrificiu, vei reuși să o urci, fiule!``
Nu-mi mai doream demult asta.
,,Părinte, unde își ține diavolul îngerii?!``
Halatul alb al preotului se mișcă în dretul inimii.
,,Fiule, dumneata ai o fractură de orizont. O să-ți prescriu niște vise...``
Scrise mărunt rețeta și mi-o dădu.
,,Dă-o domnișoarei asistente. Ea știe cum se face.``
Știu...Știe al naibii de bine cum se face. Și am avut niște vise după aceea...!