Dacă palmele tale ar fi transparente, aș putea vedea peștii de dinăuntru, lipindu-și buzele de liniile vieții, cerându-mi de mâncare.
Mi-am tocat osul dedicat zborului și-o să le dau.
Rotula mea râșnită, făcută praf, strânsă în pumnul tău ca o ploaie între meterezele orașului.

Ar trebui să luăm legătura cu cineva din afara noastră.
Suntem despărțiți de lume printr-un geamlâc prin care ne-am putea strecura ca printr-o ureche de ac, desprinse de noi, venele.
Papiota ta e mai albă decât a mea. Papiota mea își face noduri, din loc în loc, să reziste.
Cos gurile lumii.

Dorința mea e să te văd liber după punct și încurcat printre virgule.
Dorința ta e să mă vezi cum pun dimineților șorț și le dau de mâncare.

În fond, din viața mea mică nu urlă nimeni. Vorbesc prin semne.
La semafor, am aflat că e interzis să fac la dreapta prin tine când îngerii claxonează.

Sunt pe celălalt trotuar. Între noi, celule aliniate defilează a mâine.
Aș vrea să le pui piedică.