Cât timp am urmat umbra liniștită a pașilor tăi
am uitat de Dumnezeu, de Moarte, de Rai sau de Lume
nu știu de ce păreau toate așa de frumoase -
dar nu cred că am apucat să te întreb...

*

într-o zi ți-am spus totul pe nerăsuflate:
în inima mării, iubito, găsi-mi-vei
dorința-mi cea mai de preț

și-ai știut că e timpul...

îmbrătișați în paharul cu vin
pe care nu îl puteam bea nici unul din noi,
făra cealaltă jumătate, așetptând
mă iubești, m-ai iubit, mă iubești...

ți-am cunoscut lacul, pădurea -

vino printre noi cei beți de trai noratec...
mă cunoaște-n mine - omul ce eu...
așa cum plămădit am fost de-o mamă pe lume 'ceastă
așa cum prăpădi-mă-voi odată...

și vii... și e minune...
și norii se cutremură și cad...
Cad...
în sus desprind bucăți de vată arămie-ntrun apus
cerul se frânge...
ai venit și ardem amândoi

într-unu-am renăscut și gânduri și ființă

*

și pleci, ți s-au topit aripile, e zor de ploaie
iar cerul se cutremură în valuri
curge spre stele - fărâme cad peste lumină

aștept...

rugând... să cadă porți de Rai, să nu mai pleci
să se răcească Iadul, de n-ai să vii 'napoi,

și-ai sa te-ntorci... o știu...

2006,01,08 :: 3:30 AM