azi las deoparte literele. nu mai pictez insomnii, chipuri, valuri. nu mai decorez diminețile în geometrii minimale. nu mai privesc copacii zâmbindu-mi a iarnă timpurie.

nici nu mai știu ce note muzicale compun o simfonie a copilului înțelept. respiro.

las neatinse cuvintele. nu știu ce înseamnă azi, fiindcă întotdeauna se prelungește până la o limită când devine ieri sau mâine. iar înăuntru, aici, poate dura oricât.

cineva îmi va aminti de mine într-un alt azi. atunci îi voi spune că am avut rădăcini, mi-a fost sete, m-am înălțat o vreme. acum doar privesc.

nu mai am scrierea. am lăsat-o în afara mea, ca pe un copil sortit vieții sale. și de aceea va avea un destin. e timpul lui, azi.