Literatura mondială a ,,alocat” universului copilăriei și a crizei conceptuale și factice a respectivei perioade spații vaste în cărți de o raritate excepțională. De la ,,Cuore – inimă de copil” sau ,,Singur pe lume” până la creațiile literare contemporane.
Una dintre acestea este și ,,Ai toată viața înainte”, unde povestea lui Momo nu diferă cu nimic de tragediile care se petrec, în fiecare zi, cu copiii din lumea întreagă. Dar ce o face specială este expresivitatea descrierii comportamentului uman văzut din prisma unui ,,pui,, de arab care a fost abandonat de părinți și crescut de Madam Roza.
Forța descriptivă, intuiția și comedia situațiilor devin un atu pentru Romain Gary, care face din romanul ,,Ai toată viața înainte,, un model de tratare a situațiilor individuale și de acceptare a realităților imediat înconjurătoare. De altfel, Gary a reușit să înșele vigilența criticilor și a cititorilor săi, fiind singurul scriitor nominalizat de două ori la Premiul Goncourt și... câștigând (în 1975) premiul pentru acest roman sub pseudonimul Emile Ajar.
Revenind la poveste, copilul trăiește într-o lume aparte, atent colorată de penelul autorului, printre prostituate, proxeneți, comercianți de sertar și drogați de la care învață (într-un fel) VIAÞA sub toate valențele sale - de la cinism până la iubire.
Tentațiile și inocența copilăriei lui Momo, aventurile sale urbane (de zi ori nocturne), dragostea oarecum indefinită și incognoscibilă pentru bătrâna evereică ce îl îngrijește, nu ne dau însă revelația că acest copil ar fi putut scăpa de subjugările unei clase sociale mizere și i-ar fi reușit ,,evadarea,, într-o lume dacă nu superioară lui, cel puțin mai bună.
Cert e că toate trăirile sufletești ale unui copil abandonat (reliefate magistral de Romain Gary) sunt supreme unuia obișnuit, la fel ca și lipsurile singurătății, la fel ca și deznădejdea, la fel ca și realitatea trucată.
,,Cel mai bun prieten pe care-l aveam pe vremea aia era o umbrelă numită Arthur, pe care am îmbrăcat-o din cap până-n picioare,,. Iată o frază grăitoare pentru singurătatea și descumpănirea lui Momo. O singurătate ilustrată exhaustiv, o singurătate reușită din punct de vedere stilistic, o singurătate... cutremurătoare.
Iată o carte bună, din imensa maculatură care se tipărește azi fără nici o noimă, care merită citită și (de ce nu?) recitită – ori de câte ori simțim că lumea înconjurătoare ne este oarecum ostilă, poate că de multe ori nu mai avem nici puterea de a o înțelege, căutând astfel un refugiu plăcut, artistic, nobil prin excelență.