O poveste scrisă la persoana întâi despre o lume întunecată de basm, în care orice este posibil. Cartea spune povestea unei bibliotecare lovite de fulger, amestecând elemente de fantastic și real, teoria haosului și hazardului momentului, într-un stil viu, puternic, feminin.
Alice Hoffman ne aduce în cele apropae 200 de pagini ale ,,Reginei de gheață” trăiri duse la extrem și sentimentul accentuat de teamă. O teamă feroce, tulburătoare, inimaginabilă pentru un om simplu a cărei ,,traiectorie” în viață este oprită de un... fulger și totul capătă valențe opuse. Cât reprezintă realitate și cât ficțiune este ușor de decelat și cu siguranță veți privi cu alți ochi acest fenomen al naturii.
,,Regina de gheață” este totodată și un complex tratat despre moarte, fiind analizate până la cele mai mici detalii fiecare gest, vorbă, situație: ,,Știam care era scopul mei în viață. (...) Au fost unele cuvinte pe care nu le puteam pronunța; cuvinte ca distrugere, dragoste și pierdere. (...) Dar mai era o altă parte ascunsă a mea. Adevăratul eu. Cel care își amintea cum cădea gheața, bucată cu bucată amară. Cel care visa inimi reci de argint. O adeptă a morții. Devenisem un fel de expert privind multele feluri în care se poate muri”. Un tratat presărat cu descrieri de situații, cu dialoguri construite cu grijă, cu contexte clare, îmbrăcate când în ireal, când într-o tulburătoare realitate: aceea a unei femei lovită de fulger. Personaje puține, dar viu colorate.
Finalul magistral: ,,Acum stau pe loc și privesc în sus. Nu-mi pasă cum e vremea; frigul nu m-a deranjat niciodată. Sper că ceea ce văd eu este pentru totdeauna. Sper că ești tu”.