am obosit să te caut…
pașii tăi m-au purtat până acum
dar atâtea drumuri se nasc unul pe altul
și se adună în jurul meu
aproape,
din ce în ce mai aproape

labirintul ăsta e ca o haină prea strâmtă
crescută pe trup

o să mă așez aici
la răspântia tuturor drumurilor
trecute și viitoare
și o să te aștept
până când venele mele
se vor transforma în rădăcini
și se vor înfige adânc în pământ
până când voi ridica brațele
a implorare
sau a renunțare
și ele vor înfrunzi
într-o dimineață de primăvară

păsări albastre
își vor face cuib pe o ramură
și o să te oprești
să le asculți cântând