tăcerea pe care ai semănat-o aici,
la hotarul dintre singurătatea mea
și tristețile tale
îmi consumă încet iluzie după iluzie

orele cresc halucinant
și se rostogolesc dinspre mâine spre ieri
ca într-o lume pe dos...

nu pot să te mai strig
simt că liniștea mi-a săpat în suflet
zâmbetul tău obosit