rădăcinile rezistă cu tot cu spori.
mici înțepături și atât. nici măcar migrene.
nici măcar nevoia de a sta ascunsă în dosul transperantelor
într-un semi-întuneric moale ca o fașă
tăvălită prin mentol.

sub fereastră e întotdeauna mai multă lumină oricum.
frunzele o despăturesc și îmi pixelează poza.
mici înțepături. nici măcar rană deschisă.
se închid se deschid pe principiul
respirației peștilor.

lumea e un du-te vino cu proprietăți dezinfectante.
o curățare din încheietură pe toate străzile.
pline de oameni-mături și oameni-feșe.
neapărat tăvălite prin mentol.

mă îmbrac în oraș ca într-o pijama de spital.
lumina aceasta albă care anunță iarna de departe
e salonul meu în care nu știu dacă pe atunci voi mai fi.
nicio clipă nu mi se garantează.

în prezența mea timpul își uită cu grație bunele maniere.
se dă și nu. tastează alt tab între mine și mine.
când sunt când urmează să nu mai fiu.
și nici măcar migrene.

nici măcar nevoia de a mă ascunde în incertitudine.
trec mai departe vărsând ca din întâmplare ceaiul
pe pantalonii galben de cartof ai timpului. ducă-se.
cu mine călare pe genunchi ca un
copil pe călușel.

subzist într-o pata de ceai care nu se duce la spălat.

____
Copyright Adela Setti