împachetez
dă-mi ceva de-al tău
o durere poate
din cea mai mare promisiune eșuată
un ciob poate
din oglinda în care linia orizontului putea fi trecută cu piciorul
…dincolo aveam doi copii și cenacluri literare
până s-a spart…

ți-am lăsat pe covor prima pată de sânge
curcubeu
în soarele ăsta poți imagina orice
mai puțin fericirea
cu mine pe jos putea să ne stropească dezvirginarea îngerilor
n-am fi simțit nici dacă ne-ar fi îngropat de vii

sau orice altceva
din superlativele care îmbrăcau nopțile

flux și reflux

ții minte cum adunam petale uscate
și tu le aruncai la coș
nu te scriam pentru că îmi erai simbiont
mă culcam cu tine
mă-ngropam cu tine
mă-nnecam
interminabil de trist

împachetez
mai e loc de o nostalgie
să nu uit țigările
ca și data trecută m-aș putea întoarce
pentru un viciu

evident dragul meu că suferi
m-ar dezamăgi o negație
ultima nesinceritate
cu asta să plec?!