mă împiedic de ziduri.
azi sunt scunde.
abia o șchioapă de la pământ.
trec printre ele și mă împiedic.

acoperișurile sunt pline de cuiburi.
părăsite.
deasupra și cerul e gol.
au plecat toate trilurile.
am căști în schimb.

soarele nu mai apune.
semn rău.
lumina atacă pupila.
se înfige acolo.
se poate spune că mă împiedic
și de soare.

toate celelalte sunt atât de mici
încât nu se mai văd.

lacurile.
niște ferestre oblice
într-un perete pe care îl privesc
aplecându-mă.
cum fac copiii când în jocul lor
simt brusc nevoia unei perspective inversate
și se răstoarnă în leagăn.
frunzele.
niște pixeli strident colorați.
animalele mici.
o turmă de sunete prinse cu ochiul.
am căști.

animalele mari s-au resorbit
și recompus.
sunt toate unul singur.
odelia uriașă care sare peste ziduri și case
ferind cu milă gâzele.
niște gâze ciudate
aflate pe ultima treaptă a evoluției.
bipede.
cu computere în spate.

____
Copyright Adela Setti