L-am cunoscut pe Mircea Dinu când eram în liceu și a lansat una dintre cărțile sale. L-am recunoscut (mai apoi) pe Mircea pe parcursul anilor următori. L-am apreciat ca gânditor și visător profund, l-am apreciat la manifestările culturale pentru prestanța sa și îl apreciez pentru un simplu fapt, dar în esență atât de profund: erotica suavă a poeziei sale. Sau, mai bine spus, suavitatea erotică a poeziilor sale.
Cel mai recent volum al său, ,,Aerul”, continuă ascendent linia lirică regăsită voluptuos și în primele sale două cărți de poezii. Diferența este însă un punct esențial în repertoriul său scriitoricesc. Aceasta constă în stratificarea tuturor emoțiilor poetului, a tuturor gândurilor absconse (până la urmă!) în ,,Aerul”. O aprofundare a poeziei erotice de bun simț, a amorului pus în rimă cu atâta meticulozitate.
În cele 63 de poezii ale sale din acest volum, poetul Mircea Dinu aduce ofrande stilizate celei mai de preț ființe din viața fiecărui bărbat: FEMEIA – acest înger dulce care ne frânge lent, dar sigur aripile, care ne înmiresmează exhaustiv în ineluctibilitate.
,,Parcă nu atingi nimic,/ nimfă zveltă plutitoare,/ dacă te-a zărit un pic/ lași o urmă-n fiecare” (,,Aerul”) sau ,,Forme ai cu mare artă/ decupate-n curbe dulci/ și tăcerea-n jur e spartă/ doar de-un braț sub cap cel-culci” (,,Ikebana”) ori ,,Când s-a trezit grăbită. Un duș și a plecat./ E undeva afară, alunecând pe drum” (,,Aerul”) ca de fapt multe alte poeme din acest volum ne dezvăluie și ne învăluie o geometrie aproape atinsă de perfecțiunea iubitei – a muzei, a femeii iubite.
Mircea Dinu este un poet extrem de atent la ceea ce publică, un poet clasic (poeziile sale respectă tiparele scriiturii), dar în același timp este un postmodernist desăvârșit (nu există punct, virgulă atunci când ar trebui să fie, sunt versuri întregi cu litere mici la început de vers, fraze specifice postmoderniștilor, etc.).
,,E imaterial aproape,/ fără colțuri, greutate/ fără formă și culoare,/ Invizibil chiar la soare” (,,Aerul”) și ,,Aerul avea ceva-/ respiram dar mă durea,/ aerul care-o susține/ este agresiv cu mine…” (,,Aerul”).
Iată-l pe Mircea Dinu!!! În acest volum cu o simbolistică aparte, căci însăși viața ar fi fost vetustă fără femei, fără de aer…