începe să treacă Marea Povară
pe care oamenii
în lipsă de altceva au numit-o Iubire

în noi
crește un râs
cu ghearele rășchirate

și uite așa vine ziua ca un hoț
acoperind vederea la stradă cu promoroacă
înghețând caii pe care îmi sprijin pereții
alungând vrăbiile din farfuriile umplute strategic
undeva lângă streașină

tu nu ești aici, ce banalitate
vrednică de o primăvară uitucă

încui

și plec

sub poduri unii se trezesc alții
se lasă culeși de smurd
miroase a hoit
tot
orașul

___
Copyright Adela Setti