Ce este mai frumos, sublim până la eternitate, ascuns și revelator în același timp, neștiut și regăsit continuu? Ce este gândul de primăvară, stelele unei nopți calde din vară, ce sunt petalele de toamnă presărate pe alei pustii, în parcuri aproape uitate printre gânduri, ce sunt fulgii de nea în iernile senine? Este: IUBIREA, amorul, dragostea – sentimentul uman care te ridică, dar care (,,folosit” greșit!) te coboară și… te uită.
Timpul. Timpurile. Concepție. Percepție. Aleargă din ce în ce mai mult. Sunt din ce în ce mai proaste. Deseori, peste puterea unora de a înțelege lucrurile.
De ce m-am oprit la aceste patru cuvinte definitorii?
1. Pentru că-mi par acceptabile în acest moment.
2. Pentru că nu am mai avut timp să scriu ceva de câteva luni.
3. Pentru că aș putea iubi pe cineva fără să vreau și fără să vrea.
4. Pentru că, de fiecare dată când vreau să iubesc mi se pare că plutesc... și așa se strică totul: timpul, timpurile, concepția, percepția.
Toate patru influențează și uneori chiar alimentează iubirea. Timpul - prin starea psihică, empatică. Timpurile - tot prin psihic, dar unul al necesităților. Concepția - prin credința iubirilor perpetue, dar total imperfecte. Percepția - prin greșelile care se fac ori înainte de cuplu, ori după cuplu.
Gestul de vară al iubirii este amplu. Din păcate însă, astăzi, iubirea verii (și nu cea de o vară!!!) este aproape imperceptibilă pentru ea sau pentru el. Pentru ea, da, pentru mine sigur nu. Și mai este un element problematic: demitizarea sentimentului, sexualizarea lui exhaustivă aducându-mi aminte de descrierile bordelurilor de pe la 1800-1900 - citite prin cărți. Totuși, gestul meu din vară va rămâne. Ca și cel din primăvară, ca și cel din toamnă, ca și cel din iarnă... vor rămâne mereu în ființa mea imperceptibilă pentru cele pe care le-am iubit sau le voi iubi... și nu doar simple gesturi...