nu găsesc locul în care să mă acopăr de amprente. fără nume. ceva inconturnabil.

las conturul până la mijlocul atingerilor. și plec. este felul meu de a primi, cumva până la o distanță optimă. cea mai bună pentru a respira și a simți pulsul. pentru a asculta, a privi înăuntrul.

nu știu de ce aleg întotdeauna decoruri interioare. un relief neparcurs. craterele fiecăruia. îmi închipui că netezesc nisipuri, mă joc printre dune, fără a fi morgană.

am trup. nu întotdeauna mă împac - chiar și pentru o secundă numai - cu în-truparea.

între poezia de a fi și a fi poezie aș vrea să văd spațiile dintre. indiferent de geometria lor. îmi imaginez că este o arhitectură fluidă.

cineva îmi spune că nu voi găsi niciodată simetrii. îi răspund cu asimetria mea sufletească. ce bine că inima asta arată răsăritul.

singurul punct din care încep și în care sfârșesc, fără a spune adio. nimănui.