nu scriu niciodată cu stomacul chircit, nici cu el plin de lumesc
evacuez întâi prin ochi lăuntruri, resturi de carne, memorii
fluide vâscoase, existențe mărunte

nu știu dacă apa necesară pentru cuvintele scrise
a fost binecuvântată cândva,
dacă dumnezeu, sau orice dumnezeire existentă,
inventată și de fiecare dată ucisă,
îmi privește fruntea atunci când foile mi se fac ghem
refuzând să le ating

când parietalul îmi amintește că sunt atâtea trăiri în lume
încât nici scrierea mea, nici scrierile celorlalți
nu vor fi mai mult decât
un material nereciclabil un reziduu

între sinapse nu știu cât timp este presat,
nu știu ce fel de tăcere mi se ascunde în șira spinării
în viața dintre vertebre
există întotdeauna secunde încremenite

de aceea mi-e greu când fiecare îmi ghicește în ele
altceva decât sunt, altceva decât aș putea vreodată să fiu
în coloana asta verticală și multprea simplă