Cautarea a inceput atunci cand te-ai asteptat mai putin. Atunci cand privind in gol spre drumul serpuind printre munti ai avut sentimentul de incredere. Ai simtit ca el e mereu acolo, langa tine, chiar daca nu a avut curajul sa o spuna. In drumul acesta plin de coborasuri a stat vigilent cu ochii pe tine si nu te-a lasat sa cazi, a avut grija sa iti stearga lacrimile chiar daca nimeni nu a avut niciodata grija de propiile lui lacrimi. Ai cautat tot timpul acel lucru si nu ai stiut ca el a avut grija ca sa nu iti lipseasca nimic. Nu te-ai gandit nicio clipa la sacrificiile pe care el le facea, pentru ca nu ii vedeai niciodata durerea in privire. Avea un zambet cu care stia sa stearga orice urma de tristete din suflet. Priveai pe geam de dimineata pana seara sa il vezi cum intra pe poarta si strabate grabit gradina ca sa ajunga la tine cat mai repede. Stiai ca orice lucru care pe tine te facea sa suferi pe el il ranea inzecit. Dar a avut puterea sa ascunda acest lucru ca sa nu mai te vada trista. Ca sa nu ma mai vada trista... Am cautat sa te las sa pleci si iti urmezi propiul destin insa mi-am dat seama ca asa nu ai putea niciodata sa zambesti cum o faceai, in lungile noastre plimbari prin gradina. Am vrut sa opresc jocul vietii si sa te las sa fii liber, sa nu te mai simti constras de povara de-a avea grija de mine. Insa mi-am dat seama ca toata grija pe care mi-o porti este insasi viata ta, ca zambetul pe care ti-l afisezi este mica ta bucurie... Iar eu sunt singura care iti poate sterge lacrimile si poate umple golul acela din suflet de care nu vrei sa vorbesti niciodata. Zambeste-mi, nimeni nu poate sa ne desparta, iti jur!