cerul mocnește și trage-n mocirlă
omul, se scaldă între oseminte
și bolborosește:
"eu sunt perfect,
eu sunt perfect",
se agață de o rădăcină și crede
că este la mal, chiar strigă:
"eu sunt perfect,
chiar sunt...",
dar se rupe vreajul
lăsând un nor de aburi prăfuiți,
iar omul se afundă-n prăpastie...
doar vegetativul din lume
repetă rânjind:
"eu sunt perfect
eu sunt defect..."