mîngîi pe-ascuns rănile vechi
coame de armăsari pur-sînge cu glezne zdrobite
în cursa pentru supraviețuire

fac loc unor cratere noi, încăpătoare
s-acomodez lejer suferințe de actualitate
complexe, de proporții mari
sînt un fel de hotel-de-5-stele
pentru durere

frica de 'niciodată' mă-nconjoară
mă strînge la piept
o privesc lung în ochi
implor un 'mîine', timid
amînînd oarecum implozia

cuvintele, deșeuri nereciclabile
rămîn depozitate adînc
mirosind putred a frustrare
urletul lor tace indecent

eu le mimez cu elan de martir, zilnic, în oglindă
logica încearcă zadarnic sensuri noi
restabilirea direcției
dar,
după un cataclism sufletesc
nu mai rămîne nimeni din tine…

o perioadă