Să te pierzi printre pavajele alterate-n luciu...
miez de noapte iși așază amprenta pe dosul frunzelor
Abia încolțite, încălzindu-te
cenușiu.
O preamărită odă iți răsare în lumina difuză a
Gândurilor, tulburându-te
Pe unde am lăsat lanterna cântarii,
a trezirii la viața?
Încep să cânt, deși nu mă ascultă nimeni
Liniștea, oh, liniștea mă sugrumă de glezne
Alunec împiedicându-mă de linia de tramvai
dar nu contenesc să cânt
Acele fețe de oameni mă privesc ciudat:
Un fenomen pare a-și șopti unul altuia
doar din priviri furișate...
Unde găsesc găsesc strada ...? am și uitat-o deja
Nu mai contează, ești prea obosit la ora asta
Palmele tale vor găsi drumu înapoi, îmi arunca unu' vorbe tăcute
Dar, cum?! Eu vreau sa merg înainte nu ...înapoi cu jumătate de gură...
Apoi, pasu’ mi se feliază, mă dezechilibrez iar
Și inima-mi cântă, pesemne cineva mă vorbește de bine
Se gândește la mine.
Cu siguranță voi găsi drumu’ spre casă, înapoi...
BA NU, ÎNAINTE.