Leul chel cel fără de coamă a încercat în mai multe rânduri să termine cu vulpoiul.
Începuse să nu-i mai placă de vulpoi, deși mai înainte fuseseră aproape precum frații de cruce, amici în diverse și diferite scheme.
Dar deseori când ajungi în vârful piramidei începe să-ți fie frică de cei care te-au ajutat să te cațeri până acolo sus.
Pentru aceasta, leul cel fără de coamă a cerut ajutorul oițelor și tuturor dobitoacelor pădurii, dar vulpoiul smecheraș de felul lui a evitat toate capcanele care îi fuseseră întinse de către acest leu chel și fără de coamă.
Și din amici ce au fost mai înainte, amici ce se salutau, se îmbrățișau și se pupau în văzul tuturor oamenilor, cât și al camerelor de filmat, acum nu au devenit decât niște dușmani penibili, angrenați într-un joc murdar, parcă fără de sfarșit.
Un joc pe placul dobitoacelor pădurii, dar în același timp foarte amar pentru toate celelalte animalele de pradă feroce, hiene sau lupi în haită, care stau la pândă și așteaptă momentul prielnic și anume ca unul sau altul să fie rănit, să înceapă să sângereze.
Aceste animale cum vor simți mirosul sângelui, se vor năpusti care mai de care mai rapid să-și capete fiecare o halcă cât mai mare, din prada proaspăt sângerândă.








Rândurile acestea sunt mai mult un gen de fabulă, iar leul chel fără de coamă și vulpoiul sunt niște personaje marcante din rândurile politicienilor zilelor noastre. Rămâne ca dumneavoastră să ghiciți despre cine este vorba și sper totodată să vă placă sau să vă displacă aceste rânduri. Să vă displacă felul meu de a scrie sau poate ceea ce am vrut să evidențiez de fapt prin aceste rânduri.