Bătăi ritmice din toate părțile. Uneori parcă te scot din sărite. Doresc unii să comunice în acest fel? Cu siguranță nu. E doar comportamentul normal, zilnic, al fiecăruia dintre noi. De vină e doar locuința aceasta, într-un bloc în care pereții respiră cuvinte, zgomote, uneori șoapte. Credeam că m-am obișnuit, că zecile de ani petrecuți în asemenea condiții vor aplatiza simțurile și chiar reacțiile la acești stimuli. Poate nu m-am desensibilizat suficient.

Încercam să scriu ceva, tocmai cînd vecina de la apartamentul 6 a început să bată șnițelele. Parcă le simt și mirosul, deși nu au fost încă puse în tigaie. De unde poezie în ritmicitatea loviturilor? De unde idei, la gîndul mirosului ce urmează să-mi gîdile papilele olfactive? Așa că mă mulțumesc cu puțin. Vă zic toate acestea doar ca pe o descărcare, o refulare a strîngerilor de stomac. Deranjul e pentru mine punctul final al fiecărei idei, poate așa simțiți cu toții, pentru mine e de-a dreptul frustrare. Și, din păcate, e zilnică.