astăzi

am zăbovit în trupul unui gând
ca să o pot vedea pe mama
grăbită să alăpteze pe
fratele meu cel mic
înfășurat în scutecul alb

îmi amintesc ningea pufos...

am vrut să mă joc cu el
și mai ales să-l sărut pe obraji

în corpul plin de dorinți
pășea Dumnezeu

cu pleoapele închise
m-am aplecat să-l ating însă
aerul rece în exces
îmi biciuia pielea

nu știam că dincolo e atât de frig
și că toate diminețile sunt albe

la capăt de gând o clipă
smulsă din trup

Dumnezeu privea din imaginea
desenată de aburul respirației mele

acum tac ca un orb amăgit cu miros
de fotografii înghelbenite-n album
și mă afund în singurătatea cărnii
tânjiind după chipul plecat...

nu știu dacă ar trebui
să mă bucur
să sufăr
să mă târăsc pe lângă viață
ca un câine vagabond
sau să tac...

aerul umed se strecoară în mine

din ochiul meu respiră o altă lume
din care moartea a plecat
furiș într-o noapte

...doar degetele mai desenează imagini