Nu mai vorbim. Am buze de marmură umflată. Crescută cu dorința de a mă deschide lui, de a-i arunca palme vorbite, peste obraz. Dar nu, noi nu mai ...
Stau inertă, capul meu devine tetieră. Îs ruptă de mașini , de el, de imaginile ce își flutură mâna. Poze ce șterg zâmbetul cu o batistă.
Perfect dreaptă stau în dreapta lui, amorțită de dimineața tremurândă, ca un câine ud ce zgârie poarta de tablă .
Un hop al mașinii ce bezmetică încalecă smoala mișcă tetiera ce se face iar capul. Parbrizul botezat de păsări, ce acum spintecă cerul în două. Măcelarii!! Soarele se furișează pe geamuri deschise și vine hoțul, să îmi stea în poală.
Cerul s-a transformat în pește! Proaspăt curățat de solzi, pot acum să-i văd și burta tăiată de-a lungul, de la gură pân' la coadă.
Chiar măruntaiele își au locul, ele, aburi de uzină tăcută…
Îmi vine să-i pipăi albastrul-argintiu a pielii jefuite, să-i ating cu vârful limbii carnea roz. Stă în derivă deasupra creieriilor tăi..
Cerul e un pește proaspăt tăiat.