unii trăiesc,alții mor
apoi unii devin alții,
și tot așa,
de la alfa la omega lumii.
între răsărit și apus
foșcăială nebună,
cocteil de iubire și ură,
de altruism și crimă...
și în astă harababură,
apare un Nichita
într-o mare mirare de-a fi
și,conștient pînă la lacrimă,
zîmbește vieții și-i ia
povara necuvintelor bolnave de dor
și le da suflet din sufletul său,
le toarnă în amfore,
mulțimea să bea.

din amforele tale am băut poezie,
din amforele tale-am băut
și m-am vindecat de trufie,
mai mult,
am înțeles adevărul
din cele două cuvinte
cît o întreagă filozofie:
"Salut! Murim!"
da,salut-murim,NICHITA.