gândurile se învârt pe o placă de pateofon zgâriată
mă asurzesc zgomote de pavaj singuratic
pe aici nu am calcat de la ultimul drum cu sania
o rezonanță de piatră se preface în glas de alint
„mai ai timp să fugi
să dai secunda înainte
până când refrenul să-ți pară colind
și gemetele din furtuni rafale de ninsoare”

emoțiile se răsucesc pe un fus mâncat de carii
mă ard buricele degetelor de la lâna aspră
n-am mai atins-o de la ultima joacă în zăpadă
mâini se topesc într-o mângâiere caldă:
„mai ai timp să simți
să dai orele înainte
până când degetele vor îngheța a omăt proaspăt
și lâna să-ți pară fularul moale uitat pe derdeluș”

privirile se întorc pe o roată de lemn înjumătățită
mă orbesc fulgere din jocuri uitate
nu le-am gustat puterea de la ultima ninsoare
lacrimi se opresc sub sărutările buncii :
„mai ai timp pentru orice
și iarna asta e a noastră
tălpile din asfaltul de ieri
sunt cizmele împrumutate oamenilor de zăpadă
iar plânsul de ieri
ecoul florilor dalbe împărțite în cântec ”

să fugim în Crăciun sufletelor!
bunica spune că porțile fericirii sunt deschise colindătorilor