sînt obosit după o zi de trudă
și oasele îmi par fragile,
ar fi cuminte să mă culc,
în somn e liniște, uitare,
dar mîine este ziua Lui-
darul dumnezeiesc cu care
e răsplătit neamul roman
după milenii de-ndurare.

atît de ne-nsemnat mă simt încît
n-am dreptul nici să-l laud
nici să-l cînt,
convins că e o profanare.
dar mi-a-ncolțit în minte-un gînd:
la El gîndind,la duhul sfînt,
cuvînt să fie,
scris cuvînt,
Sfînta Treime-n întrupare...
..........................
Adam,esența lumii,
întreg,neprihănit,
o sferă de cristal
căzută dintru slavă
să se spargă
sub greu blestem primordial...

și-i plin pămîntul dedesubt cu cioburi,
sîntem la rîndu-ne tot cioburi pe pămînt,
și,tot așa,de la-nceput de lume,
ne naștem,ne-nmulțim,murim,
cu dorul ne-mplinit al întregirii.

.............................

în veac,din cînd în cînd,
ca dar cerescu,
se-adună cioburile toate,
trăind plenar în cîte-un Eminescu.