Trei varfuri de crengute, pline de frunze groase, verde inchis, depasesc acoperisul de tabla. Tabla e gri, iar streasina se sprijina pe cateva contravantuiri de lemn brun-intunecat. In colt, burlanul porneste sa coboare dar se impiedica. E gaurit, iar apa scursa din el a mancat tencuiala si un pic din caramida.

Deasupra crengilor, cerul e albastru, cu o farama de norisor, si luminat din plin de soare.

Alt acoperis, in alta lume, era acoperit cu carton. In dreapta lui se inalta podul altei constructii. Usa era din scanduri, mica si prinsa cu lacat. Pe acoperis te urcai pe o scara din fier, sprijinita de streasina. Acolo era mereu soare, privelistea catre gutui sau orice alt copac din lume iti doreai ( gutuiul e totusi un pom).

Acolo sus as vrea sa fiu, pe orice acoperis cu acces la crengi inverzite, liniste si soare. Dar acoperisuri au ramas putine pe lume, ale mele nu mai exista, cele pe care le vad apartin mereu altcuiva, si de fapt, pe lume nu mai exista nici o scara.