Tărăboismul vine de la termenul dacic tarabostes (pileati), în traducere liberă tărăboi nobil. I se mai poate spune hărmălăgism sau tămbălăgism. Că epigramiștii au la dispoziție mai mulți termeni, toți de garanție.

O bucată dintr-un fragment:

Tărăboismul este un manifest epigramatic și, în același timp, o aghezmuire.
A venit timpul să nu mai umbăm ca niște piliți, ci ca niște pileați. Ne propunem să cultivăm doar varza dacică nu și varza de Bruxelles, de aceea vom studia cu mare atenție dicționarul geto-dacic al lui Calimero. Scrierea după rețeta impusă (nici măcar inventată) de Jupp B. Itter, riscă să ne facă să dispărem și noi, ca măgarii, în ceața produsă de browserele de tip godzilla Firefox.
Vrem să ne arătăm mușchii, tendoanele și odgoanele. De aceea, ne vom dezvolta, în special, mușchii constrictori și nu ne vom bizui doar pe cei scheletici, precum nea Mitică Cioaca.
Sarcasmul va fi completat cu duhul blândeții, ce se va iți prin frecarea insistentă a lămpii lui Aladin, zis Alin Pavel. Vom tranchiliza cu aghiazma popii Sorin, orice harță schizofrenică, ce nu vom reuși cu aghiazma, vom reuși cu Busuioaca. Destul s-a zăbovit în apele tulburi ale tulburelului.
Aprobăm vitalitatea mahalalei, nu dezbumbarea centrului înaintaș, care-o fi ăla! Noi nu avem mentori, majoritatea mentorilor depășind 60, 70, 80 sau chiar suta de ani, că mai toți marii înaintași ai epigramei sunt deja oale și ulcele. Excepție face nea Cioaca-Genuneanu, coleg cu biologul Antipa.
Ca principiu, atunci când va trebui să contestăm ceva, o vom face deschis, pe față, pe dos și prin laterale, pentru că tărăboismul sau arta tămbălăului este o artă nobilă, iar noi nu suntem simpli gășcari înguști, ci niște gășcari foarte în largul nostru. Epigramistul este un tămbălăgiu nobil, chiar și când este pilit și, deși este pilit, nu este pe lat. Trăsătura sa distinctivă este seriozitatea, remarcată până și la Ion Diviza, care, atunci când se pilește, hăihuiește suicidar, că doar, așa trebuie să facă un veritabil tămbălăgiu kamikaze carpatin.
Tămbălăgiul epigramist nu face fițe, dar face față chiar și când este lovit pe la spate, iar când este lovit în față, îl doare-n spate. Adică este dezinvolt până și-n salonul de spital.
A venit momentul răbufnirii și pufnirii râsului. Suntem ultima generație spontană și spontanee, adică aia care se manifestează brusc, hodoronc-tronc. Vom lupta pentru libertate fără să cerem privilegii, decât nivel pentru colegii denivelați, pentru care nu facem pazarlâc, da’ zicem și noi așa, ca să nu tăcem! Că doar suntem și noi agoni, afoni sau atoni. Iar axoni avem destui, sau măcar, așa credem.
Îi chemăm alături de noi pe cei care ne-au procreat, că avem umor din tată-n fiu, cât și pe cei care ne urmează, dar nu ne urmăresc.
Tânjim dupa catrenul cu atice, care să mascheze problemele de la mansarda autorului. Dacă nu se poate cu atice, atunci măcar cu alice. Vrem să reînviem sprinteneala, nu sminteala și spoiala, că altfel ne paște terapia intensivă. Unde ne paște, e treaba noastră și a terapiei. Vom vaccina împotriva aviarei toate păsările din mansardele epigramiștilor. Ce nu vom putea vaccina, vom sacrifica la Ceamurlia (confirmă Florin Rotaru, martir pe-altarul Agoniei).
Cam asta e ce ne propunem, da’ de-aici nu plecăm! Evident, suportarea noastră va rămâne treaba dumneavoastră prioritară!

Atropa Belladona
Cafe
Carmen Anghelina
Și alți anonimi tămbălăgii

p.s. Chemăm alături de noi, las’ că știm noi pe cine, iar generozitatea noastră este deschisă zilnic și nocturn, între orele…aici, mai veniți și voi, fraților, cu propuneri, că doar nu mă manifestez numai eu!
Sau… ?!


* repostat