1. Studiu introductiv
(fragmente)
Maria Genescu

Aceste "cărți ale morților" însoțeau pe răposat în lumea de Dincolo. Similare unor cărți de rugăciuni, erau așezate fie în interiorul unei statui de lemn a lui Osiris, fie într-o cutie ce servea ca soclu pentru statuia lui Sokari, în cutele bandajului mumiei, pe pieptul mumiei sau sub braț. Alteori textul era scris pe o fâșie de pânză care înfășura mortul; mai putea fi scris și pe partea interioară a capacului sicriului sau pe pereții interiori. Textele au numeroase ilustrații colorate. La fel cum au procedat ei, am numit fiecare text "capitol". Unele capitole au anexată o "rubrică", numită diferit pentru că era scrisă cu cerneală roșie.

Constantin Daniel, în Nota introductivă la "Gândirea egipteană antică în texte", face remarca adevărată că de fapt "Cartea Morților" este o selecție din alte "cărți": "Textele sarcofagelor", provenită la rândul ei din "Textele piramidelor". Textele reprezintă formule magice rezervate, în prima perioadă, numai faraonilor, pentru a-i face nemuritori. După mai multe secole, ele au putut fi folosite și pentru influențarea destinului post-mortem al marilor demnitari de la curtea faraonilor, al oamenilor bogați și apoi al celor mai puțin bogați. Textele de genul celor cuprinse în Cartea Morților se vindeau de către scribi. Pentru operativitate, locurile unde trebuiau trecute numele și titlurile răposatului erau lăsate albe, pentru a putea fi completate după cumpărare.

Cartea Morților, ale cărei texte au fost reunite prin secolul XVI î.C., este nu numai un ghid, ci și un manual, cuprinzând indicații precise asupra călătoriei pe lumea cealaltă și a modului în care se poate scăpa de primejdiile ce îl amenință de răposat Dincolo.

Nici o scriere egipteană nu ne-a transmis direct legenda lui Osiris în întregime. O cunoaștem numai prin intermediul lui Plutarh. Potrivit lui, Osiris a fost un rege pământean care a adus civilizația în Egipt. Invidios pentru dragostea și stima de care se bucura Osiris, fratele acestuia, Seth, ajutat de 72 de complotiști, îi pune la cale pieirea. Acestora li se mai alătură o regină libiană, Aso, care reușește să măsoare dimensiunile exacte ale trupului lui Osiris (se spune că avea peste cinci metri înălțime). Cunoscând aceste măsuri, Seth comandă o ladă foarte frumoasă și bogat împodobită pe care o prezintă cu prilejul unui banchet, la care participa și Osiris, ca pe un lucru scump și de mare preț. Toată lumea îi admiră lucrătura nemaivăzută, iar Seth spune că o va dărui aceluia dintre ei care va încăpea în ea perfect. Firește, singurul care putea intra în ea, așa cum se prevăzuse, era Osiris. Odată culcat acesta înăuntru, Seth cu ai lui îi trântesc capacul și toarnă deasupra plumb topit pentru a-i zădărnici orice șansă de scăpare.
La ceas de noapte, lada este dusă și aruncată pe un braț al Nilului, care o poartă spre mare.
Vestea cumplitei mârșăvii ajunge la Isis (soția și sora lui Osiris) care îi recuperează trupul și îl ascunde în Egipt. Seth însă îl redescoperă și îl taie în 14 bucăți pe care le răspândește pe tot cuprinsul lumii (a se înțelege Egipt).
Din nou intervine Isis, care adună fragmentele, refăcându-l cu ajutorul lui Anubis și al surorii ei Nephtys sub formă de mumie, după care îl reînvie.
Mare magiciană, Isis îl va concepe pe Horus cu Osiris, după moartea acestuia din urmă.
Totuși, pentru că a fost ucis, Osiris devine domn și stăpân în lumea de Dincolo, judecător suprem pe Tărâmul Morților.
Peste Egiptul de Sus și de Jos va domni Horus, fiul și moștenitorul de drept al lui Osiris. Tot lui Horus îi revine obligația sacră de a-și răzbuna tatăl, pedepsindu-l pe Seth. Lupta celor doi este un fel de fundal pe care se derulează imaginile lumii de Dincolo.
În Cartea Morților deslușim un Osiris fantomatic, în postura hieratică a mumiei, înfășat, țeapăn, inert. Caracterul singular și derutant al Cărții rezidă tocmai din această asociere în persoana lui Osiris a două elemente, aparent incompatibile, dintre care unul este viața, iar celălalt moartea.

În ciuda titlului Cărții, a tentei macabre inerentă la un asemenea subiect, încă de la primele capitole deslușim un optimism nedisimulat în fața morții.

Limitând cunoașterea numai la experiența posibilă, excludem divinitatea. Dar Cunoașterea se face prin revelarea Adevărului, transcendent în esență, iar asta se întâmplă numai prin revelarea divinității! Dacă prin științele naturii putem înțelege legătura dintre naștere și moarte, înțelegere pe care nu o are decât omul, asta nu înseamnă că am înfăptuit un act de cunoaștere complet! Intrăm astfel într-un domeniu al religiei, situat departe de lumea întrebărilor din filozofie, artă, știință, etc...

Adevărurile religiei egiptene, cum ar spune Þuțea, sunt Adevăruri revelate și primite spre învățare. Cu un pronunțat caracter didactic, preceptele religiei egiptene obligă la învățare și la o continuă exersare a memoriei.

Pentru vechii egipteni moartea nu este o amenințare, ci numai o trecere spre o altă viață. Cu cât memoria este mai fidelă în legătură cu cele învățate în timpul vieții, cu atât șansa răposatului de a ajunge în "adevărata lumină" este mai reală.

Citind textele Cărții suntem propulsați într-un univers populat de suflete-păsări care săgetează spațiile albastre sau adastă în ramurile sicomorilor de pe malurile Nilului și zei-stele care își supraveghează "rotirile" după "ritmurile timpului". Una dintre noțiunile foarte repetate este aceasta: "ritmurile timpului", egiptenii antici dovedindu-se consecvenți în strădania de a-l defini ca pe un element al armoniei cosmice. Cartea Morților se situează într-un climat de ezoterism desăvârșit, în care ADEVÃRURILE NU SUNT DESCOPERITE CI REVELATE. De aceea încercăm o analogie subiectivă, cu un alt text de aceeași factură, și anume Geneza, sau Cartea Facerii.

Prima creație a Dumnezeului creștin a fost Lumina: "Să fie LUMINÃ" și a fost LUMINÃ. Așadar Lumina primordială a fost creată prin efectul vibrațiilor unui complex sonor: cuvântul. Nu putem ști care a fost configurația sonoră creatoare a acestui cuvânt. Totuși, dacă prin verbul divin s-a creat Lumina, rezultă că și verbul cu o anumită structură sonoră, la rândul său, este expresia sonoră a Luminii.

Despărțind Dumnezeu lumina de întuneric "a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte". Urmează o frază de maximă și tulburătoare importanță, deoarece ne face martorii Clipei în care, iată, parcă auzim cetele îngerilor trâmbițând în Univers începerea numărătorii inverse, Marea Secundă solemnă, în care Timpul își începe rostogolirea inexorabilă:

"Astfel, a fost o seară și apoi a fost o dimineață; aceasta a fost Ziua Întâi".

De altfel fiecare Zi a Facerii este marcată cu fraza care ne atrage atenția că timpul și-a început lucrarea lui neobosită. Simultan, tot prin virtuțile Luminii, apare vizibilă "întinderea" - Spațiul pe care Dumnezeu l-a modelat și l-a mobilat în zilele următoare.

Detractorii Bibliei se folosesc ca de un argument forte de faptul că Dumnezeu a făcut Lumina în prima Zi, pe câtă vreme abia în cea de-a patra Zi a așezat "luminătorii" pe cer. Problema este că, din punct de vedere știițific, lumina nu poate exista în absența astrului solar și a lunii. Esența enunțului biblic constă în aceea că Lumina, cea creată în prima Zi, este lumina divină din primordii, alta decât cea care ne vine de la "luminători". Chiar dacă lampa electrică ne oferă suficientă lumină pentru a desluși obiectele, nu vom putea susține niciodată că această lumină este la fel cu cea venită de la Soare. Cam aceasta este și diferența între Lumina dintru început și cea pe care ne-o oferă astrul zilei.

LUMINA din prima Zi este cea care, prin voia Tatălui, a creat cele două noțiuni care definesc ritmurile fundamentale ale vieții pământești: Timpul și Spațiul. Refrenul de atenționare "a fost o seară și apoi o dimineață" semnifică timpul care curge, este ritmul primordiei. Pulsul planetei este jalonat de o zonă de trecere aflată în penumbră: seara, dimineața. În această stare de semiobscuritate se situează mereu, pentru eternitate, presimțirea sfârșitului, care este seara, urmată după pauza de întuneric, de un nou început: dimineața.

Aici credem că este locul în care îl putem defini cel mai bine pe Ra, "luminătorul" Egiptului antic. În afara faptului că este zeul suprem care împrăștie lumina solară benefică, Ra pare a fi însuși Timpul, construindu-și propria "formă". El este copil dimineața și, negându-se pe sine, ajunge seara la desăvârșire.

Revenind la textul biblic, în care Lumina primordială este anterioară "luminătorilor", întrebarea este: dacă Dumnezeu n-ar mai fi creat acest ritm Lumină-Întuneric, ar mai exista oare noțiunea de Timp? Oare nu aceasta este Clipa în care Dumnezeu instituie pe Pământ noțiunea de "pieritor", potrivit căreia totul are un început și un sfârșit? Oare dacă oamenii ar fi beneficiat doar de acea Lumină primordială continuă, așa cum putem presupune că este în spațiul numit Paradis, nu cumva ei ar fi nemuritori? Poate că, urmare a păcatului adamic, Dumnezeu ne-a dat acest Ritm tocmai pentru a-i împiedica pe cei "mulți chemați" să distrugă ritmurile cerești. Iată cum am putea concluziona că întunericul numit "noapte" întrerupe brutal trăirea noastră psihică prin letargia numită "somn"; fără Lumină devenim inerți iar creierul uman, nemaiprimind harul Luminii, nu mai poate judeca. Această continuă trecere, din somn în trezie, acest ritm pe care îl numim Timp pare a fi adevărata cauză a naturii noastre muritoare.

Pentru egiptenii antici viața pământeană este o experiență și un preambul al vieții veșnice care începea odată cu trecerea "pragului" și renașterea prin moarte. Promisiunea cea mai pregnantă și mai dorită de ei, cu cea mai mare impetuozitate, era Libertatea.

Prin Libertate egiptenii antici înțelegeau posibilitatea de a putea "intra și ieși" ori de câte ori ar dori, de a-și putea permite să stea la umbra sicomorilor de pe malurile Nilului savurând mâncăruri alese, să se poată plimba cu barca, să stea printre zei ca egali ai lor și, în sfârșit, să poată accede la "adevărata lumină". Or căile prin care se poate accede la acest nivel nu vor putea fi niciodată deslușite la nivel general, ci vor fi performanțe meritorii ale fiecărui individ în parte!

Încă din viață răposatul trebuia să cunoască în amănunt geografia ținuturilor pe care trebuia să le străbată, cu denumirile exacte ale munților, lacurilor, etc. Iată ce citim în legătură cu acest subiect în textele hermetice intitulate "Tăblițele de smarald" sau "Hermes Trismegistul": "...Egiptul este însăși imaginea cerului său, este reprezentarea proiecției cerului aici, jos, a întregii ordini a lucrurilor cerești". Bineînțeles, "copiile" proiectate pe pământ sunt deformate de impuritatea omenească.

Esențial este că toate cunoștințele, din toate domeniile, erau subordonate cunoașterii magice; este punctul de sprijin al convingerii că moartea individului determină ca Dincolo să triumfe Viața.

În Carte se menționează că una din satisfacțiile sufletului nemuritor este aceea de a-și contempla mumia intactă.

Tehnica îmbălsămării atinsese în antichitatea egipteană performanțe neegalate nici până azi. După moartea individului se proceda la extragerea organelor interne și conservarea lor separată în patru vase numite canope, care erau depuse tot în mormânt. Îmbălsămarea dura 72 de zile.

Îmbălsămarea era necesară în special pentru păstrarea Ka-ului, cea mai stabilă componentă a sufletului postum și care, după moarte, înlocuiește trupul pământean. Statuia defunctului, aflată în mormânt, avea menirea de a conserva acest Ka. Descompunerea și putrezirea trupului duce automat la pierderea Ka-ului, astfel încât descompunerea care ar putea surveni după moarte este obsedantă pentru egipteanul antic.

Îmbălsămarea era prezidată de Anubis, zeul cu cap de șacal. Poate cel mai enigmatic personaj din panteonul zeilor egipteni, Anubis pare, mai mult decât oricare dintre zeii egipteni, că poartă o mască, sau mai curând, o persona. El este cel care l-a reconstituit pe Osiris din bucățile adunate de Isis, cu ajutorul feșelor mumiei.
Izolat, în postură de damnat perpetuu, Anubis, zeul care-i conduce pe morți la judecata osiriană, domn peste pământul sfânt al cimitirelor, rămâne mereu "singuraticul de pe coline", cunoscătorul secretului reconstruirii spirituale pornind de la reconstituirea anatomică.

În tehnica îmbălsămării, operația de "deschidere a gurii" era de o însemnătate excepțională, favorizând, pe de o parte, plecarea sufletului din trup iar, pe de altă parte, utilizarea gurii ca organ al vorbirii, după moarte. Pentru că, odată "pragul" trecut, singurele arme de care dispune răposatul în fața pericolelor care îl pândesc de pretutindeni, sunt "cuvintele de putere" și firește, memoria: "Gura și limba, iată cine mă conduce", spune la un moment dat în Carte răposatul.

Stăpânirea „cuvintelor de putere” depindea de păstrarea memoriei după moarte. În drumul său prin lumea de Dincolo demonii încearcă să-i răpească răposatului memoria, prin retezarea capului și crestarea frunții. La fel de importantă era cunoașterea numelor ascunse ale divinităților, demonilor și chiar a unor obiecte cu investitură magică. Potrivit concepției egiptene, a cunoaște numele ascuns al cuiva însemna a-l domina până în straturile cele mai profunde ale conștiinței sale.

Conștienți de faptul că numele este o convenție socială necesară, egiptenii antici își dau seama, pe de altă parte, și de faptul că ele sunt arbitrare, în sensul că nu reprezintă personalitatea individului decât scriptic. Bunul lor simț și o judecată sănătoasă îi împiedica să creadă că învelișul sonor al unui cuvânt ar trebui să se suprapună perfect peste obiectul pe care-l denumește. Liberi în gândire, ei mai aveau un nume, ascuns, pe care fiecare și-l cunoștea. Era în interesul lor să-l țină ascuns, pentru că altfel ar fi devenit vulnerabili la vrăji, farmece, etc. În mod sigur Platon și-a însușit această preocupare pentru nume și etimologizări de la egipteni. În dialogul „Cratylos”, întâlnim următoarea remarcă a lui Socrate: „Și este Pan acesta, fie rostirea (logos) chiar, fie fratele bun al rostirii, ca fiu al lui Hermes”. Or, este lucru cunoscut că grecii antici l-au asimilat lui Hermes pe zeul egiptean Thot.

Constantin Noica, în comentariul său „Interpretare la Cratylos”, referindu-se la problema numelor, este de părere că: „…unele lucruri au și trebuie să aibă două nume. Nu este oare întreaga cultură un fel de a da al doilea nume lucrurilor, respectiv numele lor potrivit”. Și, adaugă tot el : „S-ar putea spune chiar că viața spiritului sfârșește atunci când lucrurile nu mai au decât un singur nume”.

De altfel egiptenii antici considerau că adevăratul nume era numele ascuns. Acest nume ascuns era atât de sacru încât era de nerostit. De exemplu, potrivit unei legende, într-un acces de furie Ra vrea să nimicească întreg Pământul. Intervine însă Isis care, cunoscându-i numele ascuns, îl împiedică să-și pună în aplicare intenția.

Judecata răposatului avea loc în marea Sală Dublă a lui Maat – Adevăr și Dreptate. Simbolic, Maat era reprezentată sub înfățișarea unei femei micuțe, plină de delicatețe și gingășie, în poziție ghemuită, având părul împodobit cu două pene. (…) Maat nu este prezentă la judecata propriu-zisă. Sufletul răposatului era introdus în sală de către Anubis, care îi invită pe judecători să-l miroasă pe răposat, pentru a se convinge că este asemenea lor. „Cântărirea” inimii, ca centru al gândirii, se făcea în fața a 42 de judecători de către Thot. Pe unul dintre talere era așezată inima defunctului iar pe celălalt, ca o contragreutate, una din penele din părul lui Maat. Alteori pe taler era așezat ochiul zeiței.

Toate părțile componente ale organismului uman au o însemnătate deosebită în metafizica egipteană. Inima însă, ca centru vital, se bucură de o atenție aparte, fiind organul în care se localizează gândirea și conștiința. În Carte se vorbește despre inima „ib” și de inima „hati”, ca despre două aspecte complementare, având funcții și origini distincte. Inima ib vine de la Nut – Cerul, pe când inima hati provine de la Keb – Pământul. În termeni actuali cele două noțiuni ar putea defini conștientul și subconștientul. (…) După moarte răposatul era foarte preocupat ca inima ib să nu-i fie furată, devorată, înlocuită, etc, pentru că inima ib este cea care conține premizele viitorului din Þara Veșnicia, fiind suma posibilităților nerealizate (…)
În opoziție cu inima ib, inima hati reprezintă suma experiențelor consumate, moarte, din timpul vieții pământene. Această inimă va fi cântărită, determinând sorții judecății.

Parcurgând un spațiu vast, Barca lui Ra străbate zilnic Oceanul ceresc, de la răsărit la apus. În zori Ra este Khepra – viitorul, un nou născut. (…) Urcat în barca Mandjit, Ra își începe „călătoria”. În afara sensului de deplasare în spațiul geografic, această călătorie mai are o semnificație, ezoterică, aceea de cunoaștere prin acumulare. În drumul său diurn Ra devine, trecând prin cele trei etape principale ale vieții, călătoria marcându-l profund în sinele lui. Navigând în Barca sa, care are funcția de vehicul magic al cunoașterii, la prânz Ra devine el însuși, definindu-se pe sine. După amiază el își continuă călătoria, acumulând pe parcurs, renunțând la sine în opțiunea pentru desăvârșirea spirituală, până seara el devine Tum – Desăvârșitul. Iată că egiptenii antici intuiau că „saltul calitativ” spre desăvârșire al individului implică negarea propriei personalități. (…) La apus Ra se urcă în Barca nocturnă, făcând invers drumul de peste zi, în douăsprezece etape, prin Lumea Inferioară (…)

Fiecare dintre călătoriile răposaților sunt reiterări ale călătoriilor unor zei, cărora li se substituie. Spre exemplu, pentru a-și pune în evidență calitatea de scrib, mortul Osiris Ani îl va avea ca mentor pe Thot. Reprezentat ca un om cu cap de ibis, Thot are un statut aparte, de o inteligență divină, de tip superior. Thot este considerat inventatorul scrierii hieroglifice, al gramaticii, dar și al matematicii, astronomiei, etc. (…) Thot, „hierogramatul perfect”, secretarul zeilor, soțul zeiței Maat Adevăr-Dreptate, se impune prin înalta ținută etică pe care trebuie să o aibă scriitorul în toate timpurile. Echilibrat și cerebral, Thot este cel care mediază luptele neîncetate dintre Horus și Seth.

Pentru contemporani patria este viața pământeană. Pentru vechii egipteni, țara, portul, orașul, casa – cele cu adevărat reale – se află Dincolo.

Pentru a preîntâmpina spaima în fața morții Seneca recomanda: „Gândește-te mereu la ea, ca să nu ai niciodată a te teme de ea” (Scrisori către Liciniu) sau, tot el: „Trebuie să dobândești moartea ca să poți scăpa de ea”. În viziunea lui Seneca, omul înțelept se cunoaște după felul în care „își moare moartea”. Dacă îl credem pe Seneca, vechii egipteni știau cu adevărat să moară. La ei nu exista niciodată acea nedumerire existențială concretizată în întrebarea „De ce?” pentru că ei primiseră de multă vreme revelația: viața trecătoare nu poate fi viața însăși.

Siguranța și optimismul manifestat de egipteanul din antichitate în convingerea lui că are deplina libertate de a dobândi nemurirea, creează o senzație de confort spiritual, foarte greu de atins în lumea modernă. Viața pe care o trăim astăzi ne obligă să ne întrebăm uneori, precum Socrate: „Oare viața pe care o trăim să fie moartea, iar moartea să fie începutul adevăratei vieți?”. Ca prim apostol al libertății individuale și sociale, despre Socrate se spune că a pregătit conștiința anticilor pentru noua religie creștină. Despre egiptenii antici putem spune atunci că l-au făcut să apară pe Socrate și că, în plus, au dat posibilitatea tuturor muritorilor de a pătrunde sensul profund al misterului Divinității.




2. Fragmente din text

Capitolul I

“Aici încep descântecele
Care povestesc cum pleacă Sufletul
Spre Ziua Prealuminată;
Cântece de laudă și slavă încep aici
Despre Intrarea și Pătrunderea
Sufletului în gloriosul Neter-Kert
Și în frumosul tărâm Amenti,
Renașterea sa întru Spirit,
Călătoria minunată
Pe Tărâmul de Dincolo.
Iată cuvintele pe care eu, Osiris Ani,
Scribul Osiris Ani, le spun
În Ziua Înmormântării.
Când Sufletul de Trup se va despărți,
Atunci scribul Osiris Ani astfel va vorbi:
Salut, o, Osiris, tu, Taur din Amenti!
Iată cum Thot, Domnul Veșniciei,
Grăiește prin gura mea!
Într-adevăr, eu sunt un mare zeu
Care însoțește, în plutirea sa, Barca Cerească,
Sunt zeu, cu adevărat, unul dintre acei prinți
Care după Judecata de Apoi a Cuvintelor
Face ca dușmanii lui Osiris să fie învinși,
Sunt unul dintre acei zei născuți de Zeița Nut și care se luptau
Cu vrăjmașii, în numele lui Horus, aducându-l legat pe demonul Sebau.
Acum, o, Osiris, iată-mă! Vin printre ai tăi
Egal cu ceilalți zei născuți de zeița Nut
(...)
...La Djedu în templu, din Cartea sărbătorii Sufletului citesc...”

Capitolul II
(Pentru a trăi după Moarte)

“O, tu, Unicule, care strălucești privind din Lună,
O, tu, Unicule, Zeu al Discului lunar ce noaptea încunună,
Îngăduie ca acest Osiris Ani să fie printre cei ce te însoțesc
Și în Împărăția Cerurilor strălucesc!
Iată că eu, mortul Osiris Ani, pătrund peste tot și sunt
Fie pe Tărâmul Morților,
Fie printre cei vii pe Pământ,
Ieșind înspre lumină oricând doresc.“

Capitolul IV

“Iată, acum trec peste Adâncurile Apelor din ceruri
Care se află între cei Doi Luptători de-a pururi
Și în câmpiile lui Osiris poposesc...
Putea-voi, după a mea plăcere, să le folosesc”

Capitolul X
(Un descântec împotriva dușmanilor)

“Spune Osiris Ani:
Trec cu forța prin poarta spre Cer,
Apoi prin porțile Orizontului mă adâncesc
Și străbat Pământul întreg
Căci spirite puternice în puterea mea se găsesc.
Eu sunt născut în depărtări, de nemuritori,
De zei măreți și strălucitori...
Pentru milioane de oameni spun descântecele mele
Căci sunt bun de gură și tare-n măsele.
Într-adevăr, sunt stăpân în Duat pentru veșnicia toată
Ci căile înălțării lui Osiris Ani n-o să le știți niciodată”

Capitolul XIII
(Intrarea în Amenti)

“Ca un Șoim în Cer am intrat
Și asemeni păsării Phoenix Ceruri străbat.
Zeii, iubindu-l pe Râ, îi aștern drum;
În pace, intru în frumosul Amenti, acum.
Iată-mă lângă al lui Horus Lac sfânt, cu apă lină,
Iar lesele câinilor lui le țin strâns în mână.
Calea mea deschisă să-mi fie...
De acum voi putea intra
Pe Osiris să-l ador, Domnul Vieții întru Veșnicie.”

Capitolul XIV
(Pentru a stăvili sentimentele de Rușine din Inima Zeilor)

Fie ca numele voastre să fie sfințite,
O, zei, rânduitori ai Ritmurilor sfinte,
Voi, care desfășurarea Misterelor o comandați,
Cuvintele mele să le ascultați:
Într-adevăr, zeii sunt surprinși și plini de rușine
Când văd nedreptățile săvârșite de mine.
Cu grele lovituri va sfărâma ale mele păcate
Maat – zeița Adevăr și Dreptate,
Viciile și ticăloșiile mele le va face fărâme.
O, zeiță Adevăr și Dreptate,
Distruge tot Răul care zace în mine,
Zdrobește-mi Răutatea și ale mele Crime!
Smulge din inima mea tot Răul spurcat
Care ar putea să mă despartă de tine,
Alături de tine vreau să stau, împărat.
Iar ție, o, Domn al Ofrandelor noastre,
Þi-aduc ceva, să poți trăi mai departe
Și din aceasta să-mi rămână și mie!
Iar dacă în inimă încă ascunzi o rușine
Din cauza mea,
Distruge-o, pentru Veșnicie!”

Capitolul XV
(Un imn spre slava lui Râ)

...
Demult, în Zorii Timpurilor,
Ai format Limba Ierarhiilor Sfinte,
Ai smuls din Oceanul Primar ființele obidite
Le-ai dus pe o insulă pe Lacul lui Horus și le-ai salvat.
Aerul nărilor tale se va lăsa de mine respirat
Ca și vântul dinspre Nord abătut
Și care-i trimis de mama ta Nut.
O Râ, ajută-mi Spiritul să se sfințească!
O, Osiris, redă-i Sufletului meu natura sa dumnezeiască!
....

Capitolul XVI
(Pentru a putea Intra și Ieși din Lumea de Dincolo)

Aici încep imnele de adorație care trebuiesc rostite în momentul în care răposatul, prin Sufletul său ieșit din trup, intră în glorioasa Lume Inferioară și în frumosul Amenti sau, mai precis, în momentul în care, ieșit spre Lumina Zilei, el se poate manifesta, la dorința sa, sub toate formele existenței. Atunci, așezat într-o sală, va putea face dragoste cu femeile de acolo sau, mai curând, în calitatea sa de Suflet supraviețuitor, va întreprinde lungi călătorii. Atunci Osiris Ani, scribul, va spune:

Sunt zeul Tum,
Solitar pe întinsele tărâmuri din Cer,
Sunt zeul Râ
Ridicându-se, în zori, din Timpurile Vechi,
Și sunt asemeni zeului Nu*,
Sunt însuși Marele Dumnezeu
Care se creează pe sine mereu...
La înălțarea mea nici un zeu nu se opune
Căci eu sunt Ieri
Și îl cunosc pe Mâine...

(*)Nu = zeul spațiului lichid, personifică Oceanul Cosmic.

... Eu sunt nevăzut!
Isis însă m-a găsit
Și pe obrazul meu părul ei greu și l-a răspândit...

Capitolul XXX

Aducătorul de ofrande, scribul Osiris Ani, spune:
Inima mea „ib” o am de la cereasca mea Mamă
Inima „hati” îmi vine din Viața pământeană,
Pentru a nu mi se aduce mărturii mincinoase și vini
Și să mă respingă astfel Judecătorii divini!
Să fie mărturii adevărate
Despre viața mea pe Pământ, după fapte,
În fața paznicului ce le va cântări
Și a divinului Domn din Amenti!
Salut, o, inima mea „ib”! Salut, o, inima mea „hati”!
Salut, o, măruntaiele mele!
Salut, o, divinități mărețe, cu Sceptre de lumină,
Stăpânitori cu lumină divină!
Cuvintele voastre de Putere să mă apere în fața lui Râ.
Puternic să mă faceți în fața lui Neheb-Kau!
Într-adevăr, chiar dacă trupul meu cu Pământul s-a unit,
Nu sunt mort deloc, căci în Amenti sunt sfințit!
....

Capitolul XLII
....
În Ochiul lui Horus și în Oul Cosmic am casă puternică,
Chiar Ochiul lui Horus mi-a dăruit Viață Veșnică.
Acesta, când se închide, o face pentru a mă proteja.
Înconjurat de raze m-avânt pe Calea mea
Și pătrund peste tot unde, în inima mea, îmi doresc,
Deci exist și trăiesc...
Sunt Horus ce străbate ani-milioane
Cuvântul și Tăcerea în gura mea sunt egale...
Esența îmi este ascunsă în Ființa mea, la loc sigur.
Singur eu sunt! Singur... singur...
Singurătățile cosmice singur le-am parcurs....
O, voi, locuitori ai Pământului și ai Cerului,
Cei din Nord, din Sud, din Răsărit, sau din părțile Apusului,
Într-adevăr, Sufletul vostru, în fața mea, de frică e copleșit
Căci eu însumi m-am modelat și m-am alcătuit.
Eu nu voi muri pentru a doua oară.
Câteva raze ale Ființei mele ating piepturile voastre;
Însă formele mele le păzesc, ascunse în mine,
Căci sunt cel pe care nu-l cunoaște nimeni...
Din toată Ființa mea Lumina se revarsă în valuri
Sunt o Ființă împrejmuită de ziduri
Într-o lume înconjurată de ziduri,
Sunt chiar zidul zidului
Unicul, fiu al Unicului
În mijlocul Universului, contemplându-l cu har
În Singurătatea mea, rămân un Solitar....
Nu mă cunoaște nimeni:
Eu pe toți vă pot cunoaște, vă pot ști;
Pe mine nimeni nu mă poate simți
În timp ce eu pe toți vă port în Inimă...
Liber de orice Rău, străbat Timpurile și Spațiile...
Sunt chinocefalul de aur, căruia-i lipsesc picioarele și brațele...

Capitolul LXIV

Eu sunt Ieri
Eu sunt Astăzi
Eu sunt Mâine
...
Acele păcate de părinții mei săvârșite
Să nu-mi fie mie socotite!
...
Pătrund în locurile cele mai îndepărtate din Cer.
Mă inundă Lumina, Inima mea strălucește
Căci numele meu este:
„Cel-care-Adâncurile-abisale-le-cunoștea”
...
Ochiul meu știe să-și oprească lacrima, stând închis
...
Căci sunt, de slăbiciune, aproape răpus
Și îmi țin cu greu, la un loc adunate
Sufletele mele nenumărate...

Capitolul LXVI

Știința cea mai ascunsă am învățat-o cu temei!
Știu că Zeița Sekhmet m-a purtat între șoldurile ei,
Că zeița Neith m-a adus pe lume și că sunt
Undjit, cea cu capul de șarpe, în același timp,
Precum și o emanație din Ochiul lui Horus, divin.
Iată, zbor ca o pasăre pe Cerul senin...
Cobor pe fruntea lui Râ; în pace plutesc
Așezat la prova, în Barca sa, pe Oceanul ceresc...

Capitolul LXXI

...
Arată-i Pământului Fața Ta cu obrajii rotunzi
O, tu, care, rând pe rând, te arăți și iarăși te-ascunzi
...
Într-adevăr! Sunt o plantă crescută-n deșert,
O floare a Orizontului misterios și incert
...
Arată-i Pământului Fața Ta cu obrajii rotunzi
O, tu, care, rând pe rând, te arăți și iarăși te-ascunzi
...

Capitolul LXXVII

Spune scribul Osiris Ani:
Ca un Șoim de Aur, la fel
Ca atunci când iese din Ou
Îmi iau zborul spre Cer.
Zbor pe Cer asemenea marelui Șoim;
De patru coți îmi e spatele lung
Iar aripile îmi strălucesc asemeni smaraldelor din Sud...
Îmi iau zborul din sicriul așezat în Barca Sektet
Și îmi duc inima spre Munții de la Răsărit...
Și stăpânirea peste puterile capului meu o păstrez...

Capitolul LXXVIII

...
Mă uit la Formele mele ce se succed
Și pe care cu Sufletul meu le creez...
Căci eu sunt Eu, egal cu Osiris și Domnul Lumilor
...
Într-adevăr, prezența mea pe tărâmul Morților
Seamănă groază și confuzie;
Zeii se tem și se bat între ei, în sălașele lor,
Din cauza mea!
Căci sunt un Spirit sfânt, unul dintre acele Eu-ri sfinte
Care, de la începutul Lumilor încă, de însuși Tum au fost gândite,
Una dintre acele ființe care, în Ochiul lui sfânt,
Se schimbă în plantă înflorită pe Pământ.
...
Într-adevăr, cunosc toate Căile din Cer!
Suflurile lor trăiesc în Ritmurile pieptului meu, când respir
...
Horus membrele mele le acoperă grăbit
Și, când Sufletul meu cu Sufletul lui s-a contopit
Știu ce se întâmplă în el, căci le văd pe toate.

...

Numele meu iată-l:
„Devin-Copilul-Stepelor”,
„Adolescentul-Orașelor-devin”

...

Un strigăt ascuțit, de pasăre sălbatică,
Din pieptul meu țâșnește...
Zbor, asemeni unui șoim, deasupra norilor
Străbat imensele Spații ale Pământului și ale Cerului...

...

- Ghicește Numele meu, spune catargul ce sprijină pânzele
- Proscrisul, iată Numele tău.

...

Oul Cosmic pe care îl vei traversa
Este larg de șapte ani, având pupila de trei ani lungime
...


Confesiunea Negativă I
...
Niciodată contra omului n-am păcătuit
Nici părinții sau rudele nu mi-am batjocorit
N-am înlocuit Adevărul prin Strâmbătate
...
N-am silit pe alții să muncească pentru mine
...
N-am luat laptele de la gura copiilor
...
N-am pus capcane pentru păsările destinate zeilor
N-am pescuit cu momeală de pește mort
N-am oprit izvoarele ce trebuie să țâșnească
...
Nici n-am împiedicat vreun zeu să se manifeste pe deplin
...
Căci sunt Domnul Respirațiilor
Care dă viață tuturor inițiaților
...
Fie ca nici un rău să nu mi se întâmple pe acest Tărâm, o, Zei
Nici în marea voastră Sală Adevăr-Dreptate...



Confesiunea negativă II

O, tu, Spirit mergând cu pasul mare
Și care te arăți la Heliopolis, ascultă-mă,
N-am trăit niciodată în desfrânare.

O, tu, Spirit care te manifești la Ker-Aha,
Pe ale cărui brațe se încolăcește focul și flacăra,
Nicicând n-am maltratat pe cineva.

O, tu, Spirit care te manifești la Heliopolis
Și care respiri Suflul divin,
Inima mea detestă orice brutalitate

O, tu, Spirit care te manifești la izvoarele Nilului,
Care te hrănești cu Umbrele Morților,
Eu nu am furat

O, tu, Spirit care te manifești în Re-Stau
Și ale cărui membre putrezesc duhnind,
Semenii mei nu i-am ucis nicicând.

O, tu, Spirit care te manifești în Cer
Sub dubla înfățișare de Leu
Eu n-am împuținat apa din lanurile de grâu.

O, tu, Spirit care te manifești la Letopolis
Și ai cărui ochi înțeapă ca două pumnale!
Eu n-am înșelat.

O, tu, Spirit cu mască de flăcări
Care mergi încet, spre înapoi!
Nu mi-am însușit ceea ce aparține zeilor

...

O, tu, Spirit care te manifești în marea Sală
a celor treizeci de judecători,
Care te hrănești cu măruntaiele păcătoșilor,
Eu nu am înșelat

...

O, tu, Spirit care te manifești la Bubastia
Și care mergi înapoi
Eu n-am ascultat pe la uși

...

O, tu, Spirit-distrugător care te manifești în Kaui!
Eu n-am schimbat orânduiala timpului.

...

O, tu, Spirit a cărui față se află la ceafă
Și care ieși din sălașul tău ascuns!
N-am păcătuit niciodată împotriva firii, cu bărbații.

O, tu, Spirit cu piciorul înfășurat în foc
Și care ieși din Akhekhu!
Eu n-am păcătuit prin nerăbdare.

...

O, tu, Spirit a cărui inimă este vie
Și care vii din Debti!
Eu nu am murdărit apele.

O, tu, Hi, care te arăți pe Cer!
Află: eu niciodată n-am rostit cuvinte pline de mândrie deșartă.

...

O, tu, Spirit al cărui cap este sfințit
Și care, deodată, din ascunzătoare țâșnești
Să știi: numai pe căi cinstite m-am îmbogățit.

O, tu, Spirit care din Lumea Inferioară te ivești
Și-ți duci înainte brațul tăiat.
Niciodată pe zeul Cetății mele nu l-am neglijat.



Capitol
În fața zeilor lumii inferioare

...

O, tu, Domn al Coroanei Atefu,
Al cărui nume este „Domnul Vânturilor”!
Tu, care stai pe înalte piedestale,
Apără-mă de acele slugi ale tale,
Ale căror hotărâri aduc nenorociri cumplite
Și ale căror fețe sunt acoperite...
Pieptul meu e pur fiindcă l-am spălat,
Iar dosul și măruntaiele mi le-am purificat în Lacul lui Maat.
În întreaga mea ființă, n-ai să găsești nici o parte
Care să nu fie din Maat Adevăr și Dreptate.
În iazul din Sud m-am curățit,
În cetatea din Nord m-am odihnit,
Aproape de Câmpul cu Potârnichi.
Acolo unde, în al doilea ceas din Noapte
Și în al treilea ceas din zi
Se scaldă servitorii lui Râ...
Inimile zeilor, când trec pe aici,
Fie noapte, fie zi,
Spun, vorbind cu mine: „Poți să te apropii!
Cine ești tu? Care este Numele tău?”
„Floare-de-Măslin” este numele meu.
O voce se aude atunci din spații
Cineva îmi răspunde, nevăzut: „Treci!”
...
Însă Zăvorul Ușii îmi spune:
- Nu te las să treci dincolo de mine,
Dacă Numele meu ascuns nu mi-l vei spune
- „Centrul-de-greutate-al-balanței-pentru-Adevăr-Dreptate”
Iată numele tău.
- Să treci mai departe, nu te voi lăsa
Îmi spune Tocul ușii din dreapta,
Până nu-mi vei fi spus Numele meu ascuns.
- „Talerul-Balanței-pe-care-se-află-Adevăr-Dreptate”
Iată numele tău.
- Pe aici nu vei putea să treci încă
Îmi spune Tocul ușii din partea stângă,
Până nu-mi vei fi spus Numele meu ascuns.
- „Ofranda de vin”, acesta e Numele tău.
Pragul Ușii îmi spune:
- Nu te voi lăsa să treci peste mine,
Până ce nu-mi vei fi spus Numele meu ascuns.
- „Taurul Zeului Keb”, iată Numele tău.
- Eu nu te voi lăsa să treci,
Îmi spune Clanța Ușii, până nu-mi vei fi spus
Numele meu ascuns.
- „Degetele-mari-de-la-picioarele-mamei-tale”, iată numele tău.
...
- Eu nu te voi lăsa să mă calci, îmi spune Podeaua Sălii Maat,
Căci sunt sfântă și liniștesc călcătura prea tare
Și, de altminteri, nu cunosc Numele celor două picioare ale tale,
Care sunt gata să mă calce... Răspuns eu aștept!
- „Alergătorul-zeului-Khas” este Numele picorului meu drept.
„Sceptrul-lui-Hathor” este Numele picorului meu stâng.
- Poți să treci, într-adevăr, mă cunoști
- Pe aici n-ai să treci, căci n-am să te anunț,
Spune Paznicul Ușii de la Sala lui Adevăr-Dreptate,
Până nu-mi vei fi spus numele meu ascuns.
- „Acela-care-cunoaște-inimile-și-care-umblă-prin-măruntaiele-omului”
Iată numele tău.
- Te voi anunța Zeului... O singură întrebare a rămas:
Care este zeul care guvernează acum, în acest ceas?
Care este numele său?
- „Cel-care-apără-cele-două-Pământuri”, iată Numele său.
- Bine, dar cine este acest zeu care apără cele două Pământuri?
- Thot este acest zeu.
- Treci atunci pragul și apropie-te, după ce l-ai trecut,
Spune vocea lui Thot, el însuși rămânând nevăzut.
- Pentru ce ai venit aici? Spune imediat!
- Am venit aici pentru a fi anunțat.
- Ce fel de om ești tu? Care-ți sunt motivele?
- Sunt curățat de toate păcatele,
Imperfecțiunile oamenilor îmi sunt străine,
Ei, care ascultă de mânie, fără să gândească,
Dintre acești oameni eu nu mai fac parte.
- Am să te anunț la divinitate
Dacă-mi vei răspunde pe loc:
Care este Numele acelei divinități
Care este apărată de un Car de Foc,
Care este împrejmuită de un Zid din zeițele Șerpilor
Și care se odihnește pe suprafața curgătoare a Apelor?
Ce ai de spus?
- Acesta e Osiris!
- Treci pragul! Într-adevăr te voi anunța!
Poți afla acum:
Pâinea ta de Împărtășanie
Vinul tău de Împărtășanie,
Și toate ofrandele sepulcrale ce-ți sunt aduse ție
Sunt emanații din ochiul lui Râ!


Capitolul CLXX

Iată, îți dau înapoi carnea și oasele întărite,
Cu grijă ți-am adunat bucățile din Trupul tău răspândite
Și îți manifești puterile peste Pământ acum;
Membrele Trupului tău sunt bine păzite.
Într-adevăr ești însuși Horus,
Strălucind din centrul Oului Cosmic de sus.
În picioare contempli zeii ce te înconjoară din toate părțile.
Apoi, imediat, pornești spre Călătorii îndepărtate;
Și iată că mâna ta atinge obiectul acestor dorințe:
Orizontul Cerului și locurile sfinte.
Sosirea ta e salutată cu strigăte de bucurie,
Imnuri răsună când vii înspre altar;
Horus, cu mâna lui, te ridică
Așa cum face cu orice sfințit care moare.
Anubis în picioare te-a pus,
El, Marele Singuratic de pe Colinele de la Apus...
Îți redă puterea; feșele mortuare
El ți le pune într-o altă aranjare
...
Zeii te primesc cu brațele deschise printre ei
Căci acum și tu ești zeu, ca și ei
Zămislit și creat pentru a împlini Metamorfoze nenumărate.
Într-adevăr ești o mare divinitate
Măreția ta înseninează Sufletele la supărare
...
Într-adevăr sunt moștenitorul zeilor
Sunt asemeni Marelui Zeu care face Lumina de Zi
Iată că ies din măruntaiele Cerului ce mă împresoară
Și vin iar pe lume, pentru a doua oară
Redevin copil mic, fără tată, un nou-născut...



Capitolul CLXXII
....
Te cheamă! Auzi?
Iată prima Sală!
Auzi cum în jurul tău toți plâng și se jeluiesc?
Auzi cum îți exaltă virtuțile și te preamăresc?
O, Horus! Drept în picioare ridicat
Ești măreț și puternic cu adevărat!
La fel ca tine, după ce tu ești sărbătorit cu ardoare
Și eu sunt ridicat în picioare...
Ptah ți-a nimicit dușmanii din cale,
Făcuți prinși aceștia se supun poruncilor tale
Stai în picioare, cuvântul tău pentru ei este lege
La fel ca și pentru mulțimea de zei și zeițe, se-nțelege.

Te cheamă! Auzi?
Iată cea de a doua Sală!
Capul tău, o, Doamne,
Împodobit cu lungi cosițe, de femeie asiatică
Navighează în Barcă;
Strălucirea chipului tău
Iluminează sălașul zeului Lunii.
Jumătatea de sus a Trupului tău este albastră, ca de lapis-lazuli
Buclele părului tău mai negre se vor
Decât Porțile Sălașului Morților.
Razele lui Râ îți străluminează Chipul, cu pietre albastre împodobit
Veștmintele tale de aur sunt presărate cu lapis
Spâncenele tale sunt două zeițe surori
Ai căror șerpi sacri ți se înfășoară în păr.
Nasul tău respiră Aerul din Cer.
Ochii tăi sunt ficși, munții din Backhau privind
Și care Dincolo se întind;
Genele îți sunt nemișcate pentru Eternitate
Pleoapa ta de sus din lapis-lazuli
Ochiul tău, cu adevărat, este o ofrandă sepulcrală
Pleoapa ta de jos este fardată întunecat cu mestem
Cele două buze ale tale mărturisesc Adevărul, fiica lui Râ
Ele potolesc mânia zeilor.
Dinții tăi sunt capetele zeiței-șarpe Mehen.
Iată că limba ți se mișcă înțelegător,
Felul tău de a vorbi este mai pătrunzător
Decât cântecul păsărilor pe câmpii în zori
Fălcile tale se întind până departe în Spațiile Înstelate
Pe când pieptul tău rămâne nemișcat.
Te îndrepți apoi spre Lumile din Amenti.

Te cheamă! Auzi?
Iată cea de a treia Sală!
Gâtul ți-e învelit în aur și aramă subțire
Gâtlejul ți-e aranjat de Anubis
Iar vertebrele de zeița Uadjit
Spatele cu aur și aramă subțire ți-e împodobit
Nephtys este cea care îți poruncește forma ta omenească
Fața ta este Nilul fără apă.
Două ouă de cristal îți sunt jumătățile dosului;
Picioarele îți sunt puternice, bune pentru exercițiul mersului
Pe locul tău stai așezat
Iată că zeii și folosirea ochilor ți-au redat.

Te cheamă! Auzi?
Iată cea de a patra Sală!
Într-adevăr gâtlejul tău e gâtlejul lui Anubis
Membrele îți sunt acoperite cu plăci de aur, fine
O pereche de ouă de cristal îți sunt sânii
Horus i-a străluminat în albastru de lapis-lazuli
Umerii îți sunt transparenți, ca de cristal
Brațele îți sunt bine articulate, să te poți apăra;
Inima ta ib este mereu mulțumită
Inima ta hati de două divinități Sekhem este însuflețită
Tu, în întregime, ești slăvit de Spirite stelare
Căci, într-adevăr, Lumea Interioară a Ființei tale
Este însuși Cerul fără sfârșit.
Tărâmul Morților îl ai în ombilic,
Acolo unde Lumina și Tenebrele în cumpănă țineam
(Ofrandele care se cuvin aici sunt florile din Ankham)
Îl preamăresc pe Thot, zeul pe care îl ador:
„Frumusețile-tale-binefăcătoare-mormântul-să-mi-l-păzească-putea-vor-atunci-când-în-locurile-pure-și-sfinte-pe-care-le-iubesc-voi-fi-înălțat-ca-zeu”
acesta e numele meu.

Te cheamă! Auzi?
Iată cea de a cincea Sală!
Cele două brațe ale tale sunt asemeni iazurilor
În epoca inundațiilor abundente...
Privește câte statui ale Stăpânului Apelor
Împodobesc malurile iazurilor sfinte!
Privește! Ai cele două șolduri cu aur încercuite;
Genunchii tăi sunt plante de apă adăpostind cuiburi de păsări în adâncimi.
Pașii te conduc pe Calea Fericită.
Picioarele tale nu te vor părăsi niciodată...
Cu adevărat, brațele tale sunt iazuri cu maluri de piatră
Degetele tale cu bețișoare de aur se pot asemăna
Unghiile tale, așchii de cremene, lucrează pentru tine.

Te cheamă! Auzi?
Iată cea de a șasea Sală!
Aici în Veștmintele Purității ești îmbrăcat;
Pe patul funerar întins ești culcat
Pentru Ka-ul tău se iau de la animale pulpele
Iar pentru Corpul tău Glorios inimile...
Iată că din mâinile preotului lui Râ ai primit
Veștminte din in pur și albit
Pâinile din care mănânci pe un ștergar ți-au fost așezate,
Pregătit anume pentru tine, dinainte, de zeița Iaiț.
Din pulpa unui animal după ce ai mâncat
Te îndrepți spre moștenirea ce Râ ți-a lăsat;
Pe picioare te speli într-un lighean de argint
De zeul Sokari anume pentru tine lustruit;
Absorbi pâinea așezată pe altar
Și care de către cei doi Tați divini este adusă în dar;
Mănânci cât vrei din pâine și din carnea fripturilor
Te bucuri de dulcea mireasmă a florilor.
Acum inima ta spre altar se îndreaptă
Pe care ofrande așteaptă
Aduse pentru sufletele divine din Heliopolis.
Slugi le aduc și le așează după poruncile tale,
În fața ta, în Templul cel Mare.
La fel ca și Orion te ridici
Și, în timp ce Nut își întinde spre tine brațele,
Iată că îi ieși în întâmpinare.
Orion, fiul lui Râ și Nut, Mama Zeilor,
Aceste două mari divinități ale Cerului,
Își spun unul altuia, vorbind despre tine:
„Să-l luăm în brațele noastre, tu și cu mine,
În timp ce zeii îl preamăresc,
Să-l facem fericit un timp destul de îndelungat
Ca numele său pe buzele tinerilor și tinerelor să fie aflat!”
În picioare, la ușa sălașului tău stând ascuns
Aceste cuvinte le asculți...

Te cheamă! Auzi?
Iată cea de a șaptea Sală!
Aici zeul Anubis, care te iubește
În giulgiu te învăluiește;
Te primește printre Marii Vizionari și te acoperă de podoabe,
El, Paznicul Marii Divinități...
Te îndrepți spre Lacul Perfecțiunii
Și acolo te purifici.
Împlinești riturile și sacrificiile din Sălașele cerești
Și cu stăpânul din Heliopolis te sfătuiești;
În mari vase de preț ți se aduc acum
Laptele sfânt și Apa lui Râ.
În picioare drept te ridici iar
Și așezi ofrandele pe altar;
Te speli pe picioare pe o Piatră Sacră
Pe malul Lacului Zeilor aflată.
Acestea făcute, Călătoria ți-o reiei
Și îl contempli pe Râ așezat pe Stâlpii săi,
Ca niște brațe întinse ei susțin Cerul nesfârșit
O cale, în fața ta, s-a deschis...
Contempli Orizontul Cerului și întinderile sale
În care domnește Puritatea, atât de dragă inimii tale.

Te cheamă! Auzi?
Iată cea de a opta Sală!
Așezate în fața lui Râ ofrandele sunt peste tot,
După poruncile lui Horus și ale lui Thot;
Acolo jos vei cunoaște Începutul și Sfârșitul...
Iată, te cheamă...
Strălucitoarea ta splendoare pe zei îi bucură
Atenți, ei urmăresc progresele divinizării tale
Printre Spiritele de la Heliopolis te-ai distins...
Având înfățișarea Corpului tău Glorios, te arăți
Și Marele Drum al Cerului îl străbați.
Primești, cu mâinile întinse, ofrandele pe care Tatăl divin ți le dăruiește
Þi se dă in scump să-l porți în fiecare zi, mereu
În timp ce, în noua ta calitate, de Zeu,
Treci prin Portalul Marelui Templu.

Te cheamă! Auzi?
Iată cea de a noua Sală!
Aici se găsește Aer curat pentru nările tale,
Mii de gâște fripte și cincizeci de panere
Cu ofrande pure și minunate...
Într-adevăr, dușmanii tăi au fost nimiciți
Pentru Eternitate.



Capitolul CXC (Încheiere)

Această carte, vorbind despre perfecționarea Spiritului la sânul lui Râ, îi conferă cititorului stăpânire pe lângă Tum, măreție pe lângă Osiris, îl face puternic pe lângă Domnul din Amenti și demn de venerație în ochii Ierarhiilor Divine.

Această carte se va recita în prima zi a lunii, în timpul celei de a șasea zile, în timpul ceremoniilor lui Uak și cele ale zeului Thot; în timpul aniversării lui Osiris, în timpul sărbătorilor zeului Sokari și în noaptea Haker.

Această carte dezvăluie secretele Sălașelor misterioase din Duat;

ea servește drept ghid de inițiere în Misterele Lumii de Dincolo;

ea îți va permite să treci peste munți și să pătrunzi în văi misterioase, în care nu există nici un drum cunoscut;

ea te ocrotește pe lângă Spiritele sfinte, iar atunci când mergi îți lungește pașii;

te scapă de surditate și te ajută să intri în contact cu zeii.

Când citești această Carte să nu te lași văzut de nici o ființă omenească, în afara celor pe care îi iubești și a preotului Kheri-Heb; în acest timp servitorii tăi nu vor avea voie să iasă din camerele lor.

Iar tu închide-te într-o cameră în care sunt întinse țesături cu motive stelare.

Atunci Sufletul oricărui răposat pentru care vor fi citite aceste texte va putea circula printre cei vii, în plină Lumină de Zi; va fi puternic alături de zei și nu va fi respins de către aceștia; zeii, după ce îl vor examina pe răposat, îl vor recunoaște ca pe egalul lor.

Această Carte te va învăța Metamorfozele prin care trece Sufletul sub efectul Luminii.

Într-adevăr, această Carte este un mare Mister. Să nu o lași niciodată în mâinile primului venit sau ale unui ignorant.

SFÂRȘIT

Editura Sophia, Arad, 1993