Stau în mijlocul furtunii, deasupra cerului-nghețat
Stau în ploaia cea rece și amorțită
Ce se prelinge pe palton și pe părul încă uscat.

Tunetele se aud din cer, bubuind deasupra mea
Lumina fulgerelor, se despică lângă palma mea.

Întreaga zare se luminează cu umbre
Culoarea cerului e mult mai roșie-n penumbre
Furtuna parcă prinde aripi și vrea cu ea să mă ducă.

Nimic nu mai se află împrejurul meu
Decât copaci și resturile din flori
Frunze se ridic la cer
Și iau forme de zburători.

Căderea asfințitului se face lentă
Și în locul ei ia loc
Luna ce trimite lumini de foc
Către chipul meu ud și-aproape mort.

Mort de oboseala ce m-apasă
Mort de foametea ce nu-mi dă pace
Mort de durerea-n din suflet
Ce m-apasă ca niște gânduri mărunte.

Penumbrele au forma neagră
Colorate sunt mai mult opace
Curcubeul nu mai are culoare
S-a pierdut în marea cea albastră.

Și totul e vechi și sumbru
Trist și rece, de-ngheață
Așa cum inima mie ciob de gheață
Așa toate rămân în ceață.