Am încercat să cunosc căldura mai mult ca niciodată și în profunzime mai ales. Nu am găsit decât întuneric și gheață. Iar acum vorbesc despre interiorul meu și nu al altcuiva. Am rămas siderată în clipa în care mi-am dat seama că lumina soarelui nu este suficientă pentru a găsi ceea ce caut de prea multă vreme. În adâncul meu, e o cascadă infinită de sânge care nu se oprește cu nimic… degetele-mi sângerează uitare, ochii mare, buzele nesfârșit. Se prea poate să greșesc gândind și simțind asfel, însă sunt unicele sentimente pe care le mai pot avea azi. Nu știu dacă vei înceta să-mi lipsești și nici nu vreau să ma gândesc pentru că temerile tale rămân ale mele, cu toate că timpul impune distanță între noi. Nu știu și nici nu vreau să știu, dar cred că m-ai condamnat să mă gândesc la tine continuu, iar sângele care îmi curge din degete se intensifică pe măsură ce tastez senzațiile pe care mi le provoci. Știu că se cunoaște că am plâns, însă nu se vede cât de mult, iar de fiecare dată când îți spun “Adio”, mă învinețesc și mai tare. Iartă-mă….