Azi,
Nu-mi mai folosesc aripile,
Stau și ascult vocea tăcerii,
Liniștea totală
Ce rezonează în armonie universală
Cu viața.
Simt sămânța divină
Luminându-mă pe dinlăuntru.
Inima s-a conectat la sâmburele vieții
Care m-ajută să zbor fără aripe,
Și, traversez calea Iubirii infinite,
Ghidată de Lumina interioară.
Simt pacea,sunt pacea...
Îmi reamintesc cine sunt,
Și-mi rostesc numele în șoaptă:
Floarea
Descopăr zâmbind taina Universului.
Mă simt Lumină,
Sunt Libertate și Iubire.
Privesc Cerul
Ce-mi oglindește chipul nemuririi,
Mă bucur de acest dar
Și undele bucuriei,pieptul mi-l inundă
Vocea tăcerii, mi-e aură și cunună
Depășesc limitele aceste dimensiuni
Ce-mi însoțește călătoria,
Ca un copil jucăuș și curios
Explorez vesel culorile Curcubeului,
Colțul de rai din adâncul făpturii mele.
Mi-e inima plină,
Scânteia Divină îmi relevă
Adevărata identitate,
Sunt un copil al Universului,
Lăcaș al Infinitului.
Vocea tăcerii
Îmi liniștește trupul,sufletul și mintea
Urmând chemarea ancestrală
Pentru că Scânteia din inima mea,
Este prezența din inefabila Eternitate.
Azi,
Nu-mi mai folosesc aripile,
Căci vocea tăcerii mă îndeamnă:
"Ești Floarea
Cu petale vrăjite,
Poți să plutești fără aripe,
Clipe și clipe..."