Vaca cea proastă trăia într-un orășel mic, mic, mic. Atât de mic încât n-avea decât o casă și o fabrică de negru de fum pe lângă casa respectivă. Pentru că la fabrica de negru de fum toată lumea se înnegrea și semăna cu un bursuc negru ministrul Oiță în trecere prin zonă n-a observat decât vaca- albă, splendidă, rumegând baligă pe pășune iar vaca cea proastă a fost numită directoare peste o instituție de cultură- nu spunem care.
Ei și ? Au existat și directori râși, plânși și chiar directori maimuțe. Ce-avem cu biata vacă ?
Păi, în primul rând, vaca nu știa să scrie. Și se uita ca vaca-n calendar la orice lucru scris. Dar și-a găsit în curând confrați și au pus de un cenaclu mititel.
Și-și publica vaca operele una după alta. Despre ugerul ei nemuritor și despre copita din spate murdărită cu chestii și despre patriotismul ei de vacă. Și suratele din zonă o aplaudau și tare o-ndrăgeau pentru că la cenaclurile vacii proaste se dădea papa și băutură pe gratis- atât de multă că trebuia după aceea să borăști.
Și vaca cea proastă nu mai avea limite. Domnia peste plai și peste dealuri și se umflase așa de tare încât își luase numele de CultVaca.Și se plângea peste tot că provincia e nepăstuită. (Va urma)