anatomia vieții mele trece printr-o mare criză
telefonul sună și uit să răspund amabil

oasele mele m-au întrebat într-o zi frumoasă
dacă îmi mai trebuie colivia lor zăbrelită
ligamentele m-au bântuit încrucișându-se
dezlegate de ele însele și de tot trupul

mușchii au făcut cum au vrut mușchii lor
fără să mai ia în considerație neuronii
doar inima ochii și tălpile mai umblă
terminațiile nervoase se inervau singure

oasele au năvălit în afară înjurând
cartilajele încercau să nu scârțâie dur
gâdilau în tălpi mușchii și retina ternă
inima râde cu dinții frânți în pulsații

sufletul mă imploră să mă ridic și să merg
cârjele roz dau bine unei nonpersoane