îmi aduc aminte
banca pe care stăteam în mijlocul curcubeului
gardeniile albastre de jur-împrejur
inima de cuvinte
locul ei gol
pumnul rămas strâns
privirea pe furiș pe care n-am simțit-o
niciodată
punctul în care mereu m-am văzut
adânc și departe
ziua în care l-am șters
obloanele casei mele verzi
închise

grădinile de tăceri
înflorite

pentru a
și pentru b
plus minus infinit