Ne-agățăm de lumi paralele,
ca de frunze căzătoare
...sau stele.

Ironia soartei stă
în prima vedere,
părere,scăpată de sub control.

E gol sufletul?
Mi-am inchipuit doar
că aș putea fi,vreodată,nimeni.
Cineva nu ma lasă,
de când m-am născut,
sa uit.

De-atunci mi-e drag,
chiar dacă spun doar cuvinte,
ce nu se-aseamănă
cu strigătul dinlăuntru.

Nu oricând,oricum,orice
poate fi împlinit
așa,dintr-odata.

Timpul trece,
uneori,se oprește
într-un loc,
o secundă,
Si-atunci prinzi trenul,
sau potul cel mare.
Poți spune,mai degrabă,
mi-am găsit locul.

Atunci doar,
știi că povestea nu se va termina,
niciodată,
asa,ca toate poveștile
...de viață
...de dragoste
...adevărate.
ă