Asta seama na cu o replica care ar avea-o doi prieteni cand este vorba de un cadou cumparat pe un buget redus, dar nu asta este neaparat subiectul.
Recent am fost invitat la un eveniment artistico-cultural care avea numele de „vernisaj de pictura”, ce e drept purtand doua titluri, unul al unui artist cunoscut si altul constand in ceilalti, spus sumar, ceilalti insemnand invitatii artistului la expozitia personala. Pana la urma acest nume deranjant nu era inventat de artist ci de organizatori care din cauza unui buget bine stabilit, si pe ici pe colo mancat prin colturi, ca asa este in tarisoara asta, s-au gandit sa-l compenseze prin a invita si alti tineri artisti pentru a lua parte la eveniment.
Astfel spus, aceasta expozitie se desfasura pe doua sectoare, cea a artistului cunoscut, si cea a invitatilor. In ciuda eforturilor depuse (cred), invitatii nu reusisera sa faca mare lucru, dar criticii completau aceasta ipsa prin simpla expresie „sunt la inceput”. Vis-a-vis de artist criticii aveau numai laude (ma rog nu intotdeauna, dar daca existau scurte momente de maliozitate, astea erau repede atenuate de organizatori, care preaslaveau stilul nu atat de perceptibil, adica pe scurt un clar-obscur), pentru invitati ramanand acel scurt „sunt la inceput”, deci in alte cuvinte daca invitatii nu se ridicau la rangul artistului erau intenlesi si lipsurile compensate.
Dupa discursuri, presupuneri si admiratii s-a ajuns la un punct terminus acesta fiind numai ca artistul a depus un efort „colosal” pentru aceasta reusita si expozitia a fost un succes.
Intarita desigur de spusele artistului care au fost extraordinar de sumare, nu a vrut sa dea detalii, presupuneri sau alte explicatii „un cadru nu vorbeste cu ajutorul meu, ci de la sine” – bine spus, zic eu.
Asta e pe scurt ceea ce s-a intamplat, nici un eveniment deosebit, insa la intrarea in sala, chiar vis-a-vis de fumoar, unde e si normal ca si invitatii si invitatii lor sa se stranga, incepusera acele discutii care sunt inevitabile la orice eveniment de acest gen. Sunt laude, dar mai multe critici, desigur nu despre lucrari in sine, ci despre partea „tehnico-financiara”, cum imi place mie sa spun. Eu venisem cu o prietena, care de fapt ea vroia s vina, si nevrand sa imparta evenimentul numai cu ea, il convisese pe artist sa-mi adreseze o invitatie, spunand ca o persoana ca mine trebuie macar sa-si arunce un ochi asupra incercarilor sale. Trecand peste aceste discutii, m-am retras impreuna cu prietena mea in fumoar, pentru a face o pauza de la atat frumos. Eu eram ca intotdeauna obosit (pe mine nu genul acesta de evenimente ma obosesc, ci faptul ca pierd noptile cu alte proiecte, despre care nu o sa vorbesc deocamdata). „e intr-adevar o reusita, cel putin pe plan local”, eu: ”da reusita, ce pot spune”. Insa mai incolo de noi erau asa zisele critici din umbra. Nu stiu daca pot sa reproduc cu exactitate ceea ce se spunea, sau daca vreau, insa pe scurt era vorba de investitia financiara a familiei artistului, calitatea evenimentului, personalitatea artistului si alte discutii de genul asta.
Trebuia sa plec, imi cer scuze politicos de la prietena mea si cu greu imi gasesc drum pana la iesire. Ajungand la usile care dadeau inspre strada, o tanara se repede din spatele meu pentru a iesi: „Auzi, eu n-am nimic cu el, e de treaba, da daca stie sa picteze, de ce dracu nu stie sa se exprime”, era doar o replica care pe mine sincer... m-a lasat rece.